E adevărat, veșnicia s-a născut în contemplarea focului din vatră, în dulceața doinelor cântate de ciobani, în frumusețea poeziei folclorice, în miliardul de stele de pe cerul senin care luminează calea iubiților, în codrii deși cu aerul lor înmiresmat și veșnic verde.
Scriam cândva că satul moldovenesc dispare, însă nu dispare chiar atât de repede pe cât ar vrea unii orășeni. Satele din nordul Moldovei sunt pline de oameni: bătrâni înțelepți cu mustața groasă, tineri care au îndrăgit pământul și sunt gata să-i dedice o bună parte din viață, copii care visează să fie agronomi, și nu bancheri. Țăranul nu a dispărut încă de pe meleagurile Moldovei, și nu e vorba de sensul peiorativ al cuvântul țăran pe care mulți șmecheri de la oraș îl folosesc eufemistic.
E vorba de țăranul adevărat, omul care încă iubește pământul și munca fizică, omul care și-a găsit fericirea aici, în liniștea serii de vară și în frumusețea datinilor bătrânești. E clar că țăranii o duc tot mai greu, orice ridicare a prețurilor îi bate la buzunar, în primul rând, pe ei. Furtunile care-i înspăimântă atât de mult pe orășenii ascunși în blocurile lor de piatră distrug recolta țăranului, însă el zâmbește și spune că „așa a vrut Dumnezeu”. Cât i-ar fi de greu, țăranul moldovean este mai fericit decât orășeanul. Țăranul încă este în stare să zâmbească și să glumească, spre deosebire de orășeanul veșnic ursuz și enervat pe guvernare. Țăranul moldovean încă se mai salută cu toată lumea, și o face cu sufletul larg deschis. Așa că satul moldovenesc încă nu dispare. Se confruntă cu probleme majore cum ar fi exodul brațelor de muncă, lipsa unui sistem educațional și medical adecvat ș.a.m.d., însă, reușește să supraviețuiască, și o face cu zâmbetul pe buze.
Probabil noi, orășenii, avem de învățat ceva foarte important de la țăranul moldovean: avem de învățat fericirea. Pentru că în zarva urbană fericirea se pierde și este limitată doar la consumul exhaustiv de mărfuri, pe când la țară, fericirea trăiește în starea sa pură și curată precum roua de dimineață. Satul moldovenesc nu dispare, satul moldovenesc va dăinui indiferent de conflictele din sânul puterii și greutățile pe care le întâlnește. Satul moldovenesc încă mai reușește să-și mențină zâmbetul pe buze și să hrănească o țară întreagă. Voi încheia acest articol cu un citat din poezia „Pluguri”, tot de Lucian Blaga, un citat care posibil va schimba conceptul greșit al mândrilor orășeni despre țăranul moldoveanc.
„Prietene crescut la oraș
fără milă, ca florile în fereastră.
prietene, care încă niciodată n-ai văzut
câmp și soare jucând subt peri înfloriți,
vreau să te iau de mână,
vino să-ți arăt brazdele veacului”.
