Actualitate

Scandal de proporții în Belgia /// Nume grele din fotbal au fost arestate pentru corupție

Conform hln.be, mai mulți oameni de fotbal au fost reținuți în această dimineață pentru implicarea în meciuri trucate desfășurate anul trecut. S-au efectuat perecheziții la mai multe cluburi, iar cinci persoane au fost reținute.

Mogi Bayat şi Dejan Vejlkovic, doi impresari, sunt principalele persoane vizate de anchetă. Ambii au fost reținuți. Primul e chiar impresarul goalkeeper-ului român Costel Pantilimon. De asemenea, Mogi Bayat e agentul fostului stelist Cyril Thereau.

Bayat a fost director sportiv la Charleroi în perioada în care Mihai Stoica negocia intens transferurile lui Thereau și Camus la Steaua. Thereau a acceptat, Camus a refuzat, dar negocierile s-au purtat între conducerea Stelei și Bayat.

Numeroase cluburi importante din Belgia au fost, de asemenea, percheziționate: Anderlecht, FC Bruges, Standard Liege, echipa lui Răzvan Marin.

184 de polițiști au fost implicați la acțiunea din Belgia din această dimineață.

Perechezițiile efectuate azi au făcut "victime" cu nume în fotbalul belgian. A fost arestat Herman Van Holsbeeck, fost manager al lui Anderlecht, dar și Ivan Leko, antrenorul lui FC Bruges, formația de care aparține Dorin Rotariu, în prezent împrumutat în Olanda, la AZ Alkmaar. În prezent, aceștia sunt reținuți. Se va decide dacă vor primi mandate de arestare preventivă în orele următoare.

Printre persoanele anchetate se numără și doi arbitri, Sebastien Delferiere şi Bart Vertenten. Sebastien Delferière a fost rezervă la partida CFR Cluj – Bayern Munchen 0-4 din urmă cu mai mulți ani din grupele Ligii Campionilor. În plus, el a condus o partidă dintre Standard Liege și Anderlecht, în care fostul dinamovist Collins Fai a fost iertat de "roșu" după o intrare extrem de dură comisă asupra lui Nicolae Stanciu.

Sursa: gsp.ro

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *