Iată câteva mostre: „Domnule Tănase, de ce nu scrieţi nimic despre faptul că Plahotniuc are două identităţi? Mai înainte nu scriaţi, motivând că nu aveţi probe, dovezi. Acum au apărut şi probe, dar Dvs. vă faceţi că plouă… De ce oare?! Nu zic, articolul de azi trebuia scris, dar nu în aceste zile…”; „Nu ştiu cum să reacţionez la frământările intelectuale ale lui Constantin Tănase, azi îl doare sufletul pentru neam şi ţară, parcă ar trebui să fiu mulţumit, dar totuşi se simte ceva conjuncturist în blajinătatea lui, cred că nu merge cu pragmatismul…”; „Dle Tănase, dvs. procedaţi ca dl PlahotniuK (Ulinici), schimbaţi subiectul; acela ieri şi-a donat salariul, dvs. azi abordaţi altceva… Vă faceţi că plouă”; „Într-adevăr, Maestre, de ce nu vă daţi cu părerea vizavi de identitatea secretă a lui Plahotniuc?”.
Ca să nu fiu acuzat că „mă fac că plouă” sau că o fac pe decedatul în porumb, voi încerca să răspund la aceste întrebări/nedumeriri. Voi începe, precum e şi firesc, tot cu o întrebare/nedumerire: Dar de ce, dragii mei, credeţi că eu sunt obligat să scriu despre toate câte se întâmplă în ţara (lumea) asta? De ce îmi cereţi să scriu despre „dubla identitate” a lui Plahotniuc, dar nu despre evenimentele din Egipt, bunăoară, care mi se pare un subiect mult mai important? La fel, subiectul despre memoria noastră istorică şi identitatea noastră naţională, abordat ieri de mine, mi se pare mult mai important decât cel despre „dubla identitate” a lui Vlad Plahotniuc.
Subiectul despre „dubla identitate” a lui Plahotniuc a fost pus pe tapet de o altă publicaţie, nu este meritul nostru de a-l fi identificat şi e normal să nu râvnim la „glorie străină”, ci să-i lăsăm pe colegii noştri să-l investigheze până la capăt. Mi se pare că aşa este corect. Nouă nu ne rămâne decât să-i felicităm pe colegii noştri pentru profesionalism şi curaj, şi să ne urmăm propria agendă editorială. Există, ce-i drept, un uşor regret că truda jurnaliştilor începe să fie folosită în alte scopuri, subiectul fiind transformat într-o campanie politică de discreditare a unei componente a Alianţei, şi anume, PD… Că povestea cu „dubla identitate a lui Plahotniuc” e una urâtă e lucru cert. Nu m-am grăbit însă să scriu despre acest subiect, fiindcă nu am ce spune nou şi interesant pentru cititor. Aştept ca autorii investigaţiei să răspundă la principala întrebare la care n-au răspuns: de ce i-a trebuit lui Plahotniuc toată această poveste, luată parcă dintr-un film poliţist? Iată de ce, zic, noi considerăm că este corect ca să-i lăsăm pe colegii noştri să-şi ducă investigaţia până la capăt. Aceasta este mai important decât umila mea părere despre scandalul respectiv. Un singur lucru mi-aş permite în această ordine de idei. Nu putem discuta povestea lui Plahotniuc, ruptă de context.
Iar contextul e următorul.
1. După ultimele alegeri, societatea moldoveană este pusă în faţa unei realităţi cu totul inedite: în fruntea conducerii R. Moldova au venit doi oameni de afaceri – dacă e adevărat, primii din topul celor mai bogaţi oameni din această săracă ţară: premierul Vlad Fialt şi prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc. Faptul nu poate să nu influenţeze asupra „caligrafiei” şi „filozofiei” conducerii şi administrării acestei ţări. Pe ce fel de politici se va pune accentul, ce vector extern va urma noua conducere, care vor fi relaţiile R. Moldova cu România – în special, cu România, fiindcă observ cu sinceră îngrijorare că după un an şi ceva de guvernare a AIE-1 relaţiile cu această ţară cunosc o uşoară răcire. Şi acest fapt este de o mie de ori mai important pentru presă decât povestea cu identitatea dublă a lui Plahotniuc.
2. „Scandalul Plahotniuc” este o continuare a campaniei declanşate vara trecută de către Sergiu Mocanu. Cu siguranţă, campania lui Mocanu a avut impact – impact care a costat PD-ul câteva mandate, anume acele câteva mandate care acum nu-i ajung AIE-2 ca să aleagă preşedintele. Scandalul cu „dubla identitate” nu poate să nu aibă un impact negativ asupra întregii Alianţe, atât în interior, cât şi în exterior. Acesta, bineînţeles, nu e un motiv ca să nu se scrie despre Plahotniuc, dimpotrivă, e un semnal că „mărul e putred” şi că nu numai presa, dar şi justiţia trebuie să meargă mai departe, să se ajungă la toţi grangurii din vârful piramidei politice pentru că, sunt sigur, vom descoperi lucruri pe lângă care povestea lui Plahotniuc ni se va părea o simplă păpădie. Moldova are nevoie nu de campanii politice partizane de discreditare şi anihilare a unor oponenţi politici sau concurenţi în business, ci de o singură şi amplă campanie naţională – sinceră şi eficientă! – împotriva corupţiei şi a sărăciei. Aşa înţeleg eu problema.
3. Dacă în acest scandal nu se vor pune just accentele, riscăm să obţinem alt rezultat decât cel scontat. Un singur lucru doresc să le amintesc cititorilor: actuala Alianţă de centru-dreapta şi neadmiterea revenirii comuniştilor la putere sunt opera PD condus, cum se spune, „din umbră” de Vlad Plahotniuc. Într-o emisiune TV dedicată subiectului dat, Valeriu Reniţă, fost sfetnic al lui Voronin, îşi exprima nemulţumirea că Plahotniuc (PD) „i-a driblat pe ruşi” şi acum vom suporta consecinţele. Nu ştim ce a discutat Plahotniuc cu Narîşkin, dar faptul că acesta din urmă a rămas cu buzele umflate – organizându-i-se, de fapt, un fel de „Kozak-2” – ne sugerează că problema „dublei identităţi” a lui Plahotniuc trebuie tratată cu mai multă atenţie.
4. Încă un aspect pe care nu-l înţeleg e următorul: astăzi, cei mai înfocaţi luptători cu Plahotniuc sunt acei care, nu demult, organizau mitinguri la care le cereau lui Plahotniuc şi Lupu să ne constituie o alianţă de centru-dreapta şi să nu admită revenirea comuniştilor la putere. Ceea ce s-a şi făcut. Care-i, aşadar, logica politică şi ziaristică a acestei campanii împotriva lui Plahotniuc?
5. Am unele motive să cred că această campanie, chiar dacă nu a fost inspirată, este folosită cu succes de anumite forţe politice care nu se pot împăca cu ceea ce se întâmplă azi în R. Moldova. AIE-2 nu place nici comuniştilor de la Chişinău, nici Kremlinului. Amintiţi-vă de ultima apariţie la NIT a lui Mişin, care se ruga lui Dumnezeu ca, după trădarea lui Lupu, Rusia să nu se răzbune pe statul moldovenesc şi pe cetăţenii lui… Aşadar, Mişin e convins că Rusia e în drept şi e capabilă să se răzbune pe moldoveni pentru că au preferat, totuşi, o alianţă proeuropeană, nu prorusească.
6. Există Legea şi, dacă Plahotniuc a încălcat-o, trebuie să răspundă. La acest capitol nu avem ce discuta. Avem ce discuta la celelalte capitole, dacă suntem politicieni şi ziarişti serioşi şi sinceri.
7. Cine, ce forţe politice din interiorul R. Moldova sunt interesate în discreditarea PD şi a liderilor acestuia? Dacă răspundem la întrebarea respectivă, ne va fi mai lesne să răspundem şi la cealaltă întrebare: ce scop se urmăreşte prin această campanie – lupta cu mafia sau altceva? Şi ce anume?
Deocamdată, atât. Sper că, măcar parţial, am satisfăcut curiozitatea celor care nu înţeleg de ce în „scandalul Plahotniuc” am luat apă în gură. N-am luat apă în gură. Pur şi simplu, am luat o pauză de gândire, fiindcă omul, în afară de gură, mai are şi cap.
