„Scandalul scândurii” sau cine conduce această ţară
Moldova arde! Mare căldură! Soarele politic însă dogoreşte mai năprasnic decât astrul din cer. După atâtea războaie politice, la Chişinău s-a mai declanşat unul – „războiul barierelor”, care a degenerat în „scandalul scândurii”. De o săptămână şi ceva, primarul general nu poate scoate bariera din strada Ciocârliei, unde se zice că se află moşia Familiei Voronin.
Răuvoitorii lui Dorin Chirtoacă afirmă că acesta a declanşat „scandalul scândurii” din raţiuni electorale. Astfel, consilierul municipal Oleg Cernei declara la o televiziune de ştiri că Dorin Chirtoacă, urmărind să-şi facă publicitate electorală, a umblat doi ani cu brăduţul, iar astăzi, în acelaşi scop, umblă cu scândura. Nu voi comenta această declaraţie a consilierului Cernei, ca să nu fiu din nou acuzat că l-aş critica pe primarul Chirtoacă. O paranteză, totuşi, voi deschide. E adevărat, în ultimul an, Dorin Chirtoacă a intrat într-un con de umbră dens ca pâsla şi are unele probleme de imagine. Dintr-o asemenea poziţie este problematic să câştigi viitoarele alegeri în Chişinău şi e firesc ca el să încerce să nu se lase înghiţit de anonimat. Cine însă e vinovat de situaţia în care s-a pomenit Dorin Chirtoacă?… Dacă M. Ghimpu a dorit cu adevărat să-l promoveze pe Chirtoacă, era logic ca în funcţia de preşedinte al parlamentului să fi fost promovat Chirtoacă, dar nu Ghimpu. Astfel, Chirtoacă ar fi putut deveni şi şeful interimar al statului (în problema vârstei găsea o soluţie pozitivă), iar Ghimpu urma să se ocupe – şi ar fi avut succes! – de consolidarea şi extinderea partidului în teritoriu. În scaunul de şef al legislativului (şi şef al statului!), Chirtoacă ar fi fost mai la locul său decât în funcţia de primar general, care reclamă alte calităţi şi abilităţi. Azi avem ce avem: nici Ghimpu nu străluceşte la preşedinţie şi nici Chirtoacă la primărie.
Am închis paranteza. Acum, să revenim la „scandalul scândurii”. Luni, la iniţiativa preşedintelui ţării, M. Ghimpu (tot el şi şeful legislativului), au fost convocaţi într-o şedinţă extraordinară ministrul de Interne, procurorul general, directorul SIS, pentru a clarifica de ce bariera de protecţie de lângă casa lui Voronin nu este scoasă. Situaţia mi s-a părut jenantă şi umilitoare, în primul rând, pentru Chirtoacă, ea amintind de cunoscuta scenă când un învăţător tânăr şi fără experienţă, care nu poate „ţine disciplina” în clasă, cheamă directorul să-i pună la respect pe elevi. Şedinţa a fost penibilă: să convoci ziua în amiaza mare ministrul de Interne, procurorul general, directorul SIS, primarul general al capitalei, ca să discuţi cum să scoţi o scândură!? Dă-o’n mă-sa de treabă şi vai de capul nostru! Vă puteţi, de exemplu, imagina o situaţie când şefa statului german ar convoca, în regim de urgenţă, şefii ministerelor de forţă pentru a-i probozi că nu pot scoate o „scândură” dintr-un cartier al Berlinului?! Ce imagine poate avea această ţară, după asemenea „şedinţe la vârf”? Cine, deci, face de râs această ţară – presa, care, chipurile, le zugrăveşte pe toate în negru, sau altcineva? Cine? Şi cine, în definitiv, îi face imagine proastă lui Chirtoacă? Eu sau altcineva. Cine?