Și nu place anume acelor care înțeleg cel mai bine că independența noastră este o gravă iluzie, alimentată cu grijă de toate conducerile de vârf pe care le-am avut de la declanșarea independenței. De ce? se întreabă. Fiindcă iluzia independenței este cea mai bună acoperire pentru cei care te țin în stare de dependență: un popor care este conștient de lipsa de independență a statului său este mai greu de manipulat decât unul care se hrănește cu iluzia independenței și ia în serios această iluzie. Repet, toate conducerile de vârf de până acum au știut foarte bine cât costă independența noastră statală, dar au întreținut propagandistic și ideologic această iluzie la comanda celor care ne țin în stare de dependență totală – economică și politică – față de fosta metropolă.
Dacă nu uiți de adevăratele interese geostrategice ale Moldovei în această zonă, îți dai seama cât de ridicole, da și periculoase, sunt vânzolelile „independente” ale clasei politice de la Chișinău. Se fac alegeri democratice, se creează alianțe de guvernământ, se formează guverne, se dau sângeroase bătălii politice – și totul se face la modul serios – de parcă, într-adevăr, soarta noastră se decide aici, dar nu ca înainte, la Moscova. Și ce e mai trist în toată această mascaradă e că o bună parte a cetățenilor au înghițit momeala și iau lucrurile în serios. Drogați cu iluzia independenței, ei nici nu-și mai pun problema că sunt victimele unei manipulări istorice și întrețin, din munca lor, un stat-fantomă care există doar pentru sine. Aflându-se în prizonieratul acestor iluzii, cetățenii nici nu mai cer socoteală pentru imensele cheltuieli ce le face statul pentru a întreține un enorm aparat funcționăresc, angajat în „promovarea și menținerea independenței”: Ministerul de Externe, ambasadele, diverșii „împuterniciți speciali”, parlamentarii delegați să sărbătorească UE, ONU, NATO etc. ce se hrănesc din banii contribuabililor prin organismele internaționale ș.a.m.d.
Necesitatea menținerii independenței a adus la putere guvernări incompetente și corupție. O clasă politică ghidată de principii morale și de patriotism ar fi spus adevărul și ar fi sfărâmat iluziile cu care suntem hrăniți de la ‘92 încoace. Guvernările de până acum, însă, s-au suprapus și au coincis total cu interesul străin de a ține R. Moldova într-o stare permanentă de preinfarct economic și politic. Ca urmare, regimul de la Chișinău este ținut în sala de reanimare și, pentru acest lucru, plătește nu el, dar cetățenii luați cu bombonica independenței și a „inerentelor dificultăți” ale perioadei de tranziție. Odată ajunși aici, să ne întrebăm. Cât de independent este un stat care are față de cetățenii săi o datorie la pensii și salarii în mărime de milioane de lei și o datorie externă care nu va putea fi achitată nici de nepoții noștri? Cât de independent este un stat care se află total la discreția „Gazprom”-ului rusesc, față de care R. Moldova are datorii imense, ce depășesc suma datoriilor față de Fondul Monetar internațional și Banca Mondială luate împreună? Cât de independent este un stat, dacă buna lui funcționare energetică depinde, în primul rând, de relațiile personale ale șefului statului cu Moscova?
Concluzia care se impune e una: noua guvernare e datoare să spună cetățenilor cât de independenți suntem ca stat și de ce. E o datorie, în primul rând, morală. Și apoi, una politică.
Fragment din cartea „Ochiul lui Esop”, 2000
