Spectacole

Școala de Muzică din Rezina, la 50 de ani de activitate

Spectacolul jubiliar care s-a desfăşurat în incinta Casei raionale de cultură, a adunat şi mulţi spectatori, veniți să savureze din frumoasa artă muzicală. Cel care a trudit o viaţă-ntreagă şi pe umerii căruia actualmente este cea mai mare responsabilitate, totodată marcând şi 25 de ani de la venirea în funcția de director al Școlii de Muzică, dnul Mihai Todei, în luarea de cuvânt a avut de spus doar cuvinte de bine despre activitatea instituţiei. 

Dumnealui a venit şi cu o urare simplă, încărcată de conotaţii adânci. „La 1 septembrie 1965, glasurile cristaline ale elevilor au început a se uni în acelaşi cântec drag. Nu există popor care să nu cunoască ori să nu fi cunoscut muzica. De la tam-tamurile primitivilor până la marile creaţii simfonice, muzica s-a bucurat de o apreciere unanimă prin caracterul înălţător şi emoţiile pe care le declanşează în sufletul omului. Viaţa fără muzică ar fi o greşeală, mai ales atunci când ne naştem cu darul de a o auzi.

Cu 50 de ani în urmă a început viaţa acestei instituţii şi astăzi Şcoala de Muzică pentru Copii din oraşul Rezina are cu ce se lăuda. Sunt 50 de ani de urcări, treaptă cu treaptă în lumea misterioasă a muzicii. Sunt 50 de ani de realizări, succese şi performanţe frumoase, pe parcursul cărora cei mai experimentaţi profesori au tras brazde adânci în sufletele şi inimile copiilor. Sute şi mii de absolvenţi au pășit pragul acestei şcoli şi astăzi au devenit oameni destoinici. În acest context de sărbătoare şi bilant, putem să afirmăm cu toată convingerea că avem în spate o impresionantă muncă şi efort concentrat.

În cadrul şcolii au activat şi activează colective artistice, ca: corul şcolii, ansamblul de violonişti (clasele mici şi clasele mari), ansamblul de acordeonişti, ansamblul de estradă, studioul teatral, fanfara şi orchestra de muzică populară, plus duete şi interpreţi instrumentişti.
Aduc mulţumiri Consiliului raional Rezina, în persoana dnei Eleonora Graur, pentru suportul acordat şi ajutorul din decursul reparaţiei capitale a noului edificiu în care ne-am mutat. Mulţumim Secţiei Cultură, care de fiecare dată sare în ajutor şi face tot posibilul să rezolvăm problemele care apar în calea noastră. Mulţumesc pentru toate şi colegilor de la Casa raională de cultură, care chiar şi astăzi au sărit în ajutor la organizarea sărbătorii”, a menţionat domnul Todei, care a fost felicitat şi cu ocazia jubileului de 60 de ani pe care i-a sărbătorit la începutul anului curent.

În semn de recunoştinţă şi aleasă preţuire pentru munca depusă în domeniul educaţiei muzical-artistice a tinerei generaţii şi a modelării viitorului ţării, profesorii au fost menţionaţi cu diplome şi premii băneşti. Cu diplome şi suvenire jubiliare au fost menţionaţi şi foştii profesori ai Şcolii de Muzică, precum Mihai Prepeliţă, Gheorghe şi Ecaterina Şoimu. Post-mortem, diploma binemeritată a primului director al şcolii, Mihail Darienco, care nu mai este printre noi, a fost oferită soţiei, iar toată sala, în semn de omagiu, s-a ridicat în picioare.
De diplome s-a bucurat şi actuala generaţie de elevi, care au mărturisit că vin la Școala de Muzică cu mare interes, fiind mulţumiţi de toate condiţiile de studii şi de activitatea profesorilor de aici.

Cu cuvinte de felicitare a venit şi preşedintele raionului Rezina, dna Eleonora Graur: „Aduc sincere mulţumiri colectivului pedagogic care i-a îndrumat timp de 50 de ani pe aceşti copii minunaţi şi având asemenea absolvenţi care promovează şi duc faima raionului Rezina peste tot. Vreau să-i încurajez pentru munca pe care au depus-o, să le doresc sănătate, fericire, copii minunaţi cum au avut 50 de ani să aibă şi-n continuare, iar recunoştinţa elevilor să nu vă lipsească niciodată.

Aduc mulţumiri consilierilor raionali care au susţinut ideea de a schimba localul Școlii de Muzică şi de a le crea cele mai bune condiţii”, a menţionat dna Graur, care în continuare a dat citire ordinului Ministerului Culturii, prin care profesorilor le-au fost decernate diplome de onoare semnate de ministrul Monica Babuc.

„Ne face o deosebită plăcere să fim astăzi la acest frumos jubileu. Şcoală fondată nu în cei mai uşori ani, cred eu. Iar pe parcursul acestor 50 de ani ne-a dus faima prin participări la diferite concursuri, festivaluri etc”, a menţionat în mesajul de felicitare dnul Mihail Cebotar, primarul de Rezina.

Cu alte cuvinte de felicitare a venit şi dna Angela Racu, şeful Secţiei Cultură, Rezina: „Suntem martorii unui eveniment foarte important, atât pentru pedagogi, elevi, cât şi pentru absolvenţii prezenţi în sală. Dorim Şcolii de Muzică din Rezina încă mulţi, mulţi ani de activitate prodigioasă şi cu multe succese şi realizări. Se mândreşte Rezina, se mândreşte Republica Moldova cu oamenii, personalităţile de cultură, descendente din raionul nostru”.

A urmat o adevărată sărbătoare creată prin numeroasele evoluări artistice ale actualilor și foștilor discipoli, iar unii dintre ei au revenit la baştină de peste hotarele ţării. Spre exemplu, pianista Olga Kleiankina a ajuns șef de catedră la Universitatea din orașul Roleigh, SUA. Printre alţi absolvenţi care au evoluat în scenă, au fost: Olesea Olteanu, Aurel Chirtoacă, Olga Şova, Cristina Loscutova şi Andrei Donţu.
Spre finalul sărbătorii, publicul a putut audia o suită de melodii instrumentale, aduse în dar de Fanfara Școlii de Muzică, în care a ținut să evolueze și dl Ion Stavinschi, directorul Casei de cultură Rezina. ”Așa, ca pe timpuri, dle Todei: eu – elev, dumneavoastră – profesor la Saharna Nouă”.

Finalul splendidului spectacol aniversar a fost amplificat de focuri de artificii şi tradiţionalul „La mulţi ani!”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *