În ziua în care m-am aventurat să aflu toate secretele din spatele tarabelor cu flori, iarna a pus din nou stăpânire pe R. Moldova. Așa că drumul până la piața de flori de pe strada Ismail din Capitală nu a fost ușor. Însă, după ce am reușit să fac față cu succes traficului și să mă lupt cu fulgii care parcă într-adins împovărau privirile trecătorilor, am ajuns la destinație. Acolo, fără a mă gândi prea mult, am intrat într-o tarabă care mi-a făcut prima cu ochiul.

„Până a le vinde, trebuie să ai grijă de flori ca de un copil”

Așa am cunoscut-o pe Daria, o tânără vânzătoare care aranja cu grijă florile într-un buchet. Fata a deprins îndeletnicirile de florăreasă de la mama sa, care, de la vârsta de 17 ani, crește flori în seră. Tot de la ea, tânăra a învățat că pentru a munci în acest domeniu trebuie să-ți placă florile, deoarece aceste plante sunt exact ca oamenii. „Florile se alimentează cu energia pe care le-o transmiți, iar uneori ai impresia că ele trăiesc și înfloresc împreună cu tine. Însă, atunci când nu le acorzi atenția necesară, plantele încep să-și piardă farmecul, de parcă ți-ar simți lipsa. Până a le vinde, trebuie să ai grijă de flori ca de un copil”, povestește vânzătoarea entuziasmată.

Ziua de muncă a Dariei durează nouă ore, timp în care tânăra trebuie să reușească să deservească cumpărătorii, să aranjeze buchetele, dar și să monitorizeze fiecare floare în parte. „Munca, în calitate de vânzător de flori, necesită foarte multă atenție și grijă. Deoarece atunci când observăm că o floare își schimbă culoarea sau din start are un defect, noi le vindem mai ieftin pentru a nu pierde planta”, explică fata.

„Anual, de sărbători, prestatori internaționali măresc prețul la flori”

De la tânăra vânzătoare am aflat că deși există producători autohtoni care cresc flori pentru comercializare, iarna în florăriile din R. Moldova putem găsi doar flori importate. „Mama mea crește flori anul împrejur, dar pentru că iarna, această activitate nu este rentabilă, în comerț întâlnim mai mult flori de import. Acum, de exemplu, doar astromelele, zambilele și lalelele sunt autohtone, iar trandafirii, crinii, orhideele și altele sunt importate din Olanda sau din Turcia”, recunoaște Daria.

Interlocutoarea mea a recunoscut că înainte de sărbători prețurile la flori cresc doar că acestea nu depind de vânzători, ci de prestatori. De asemenea, cu anumite ezitări fata a acceptat să ne dea detalii despre câte flori vinde zilnic. „Suma, pe care o adunăm, variază de la o zi la alta. Uneori putem vinde flori în valoare de cinci sute de lei, alteori de două-trei mii de lei. Cele mai cumpărate flori sunt crizantemele pentru că sunt mai ieftine, însă recent și acestea s-au scumpit. Dacă acum o săptămână o crizantemă costa 25 de lei, de luni prețul acesteia este 30 de lei. Și asta deoarece Ziua Îndrăgostiților este o sărbătoare mondială așa că în fiecare an în apropierea acesteia prestatorii internaționali măresc considerabil prețul la flori”, spune vânzătoarea.

Florile – o afacere transmisă din generație în generație

În momentul în care discuția noastră a căpătat o conotație economică, iar curiozitatea mă purta pe tărâmurile profitului, fata m-a rugat să părăsesc încăperea pentru că avea mult de muncă.

După ce am vizitat încă vreo două-trei tarabe de flori ai căror vânzători erau atât de ocupați cu mâncatul semințelor, încât nu puteau să-mi răspundă la întrebări, m-am oprit la o altă florărie spațioasă. Valentina, vânzătoarea de acolo, a fost de acord să discute cu mine chiar dacă nu se simțea prea bine. „După ce m-am căsătorit în anul 1982, împreună cu soțul am pus pe picioare o mică afacere cu flori. La noi în familie această pasiune s-a transmis din generație în generație, deoarece atât tatăl meu, cât și mătușa au fost florari, iar eu am prins câte puțin din talentul și îndeletnicirea fiecăruia. Acum, una din fiicele mele este vânzătoare de flori, i-au plăcut atât de mult florile încât a început a lucra în timpul liber împreună cu mine încă de la vârsta de 14 ani. Așa că în prezent își câștigă pâinea din această activitate, doar că la o altă florărie”, își începe interlocutoarea mea povestea.

„Când realizezi un buchet cu ciudă… acesta ajunge la coșul de gunoi”

Mai bine de 15 ani cât a fost căsătorită, Valentina a crescut și a comercializat flori, iar după divorț s-a angajat vânzătoare la florărie. „Ca să lucrezi atâția ani în calitate de vânzător trebuie să-ți placă florile, iar dimineața când intri în florărie trebuie să lași toate problemele după ușă. Deoarece atunci când realizezi un buchet cu ciudă, poți fi sigură că acesta va ajunge direct în coșul de gunoi pentru că nu-l va cumpăra nimeni. Florile sunt vii și simt stările noastre. Eu, de exemplu, când strâng florile în buchet, le alint „frumușelele mele” și atunci sunt sigură că acesta se va vinde”, îmi spune vânzătoarea în șoaptă de parcă mi-ar divulga o mare taină.

Pe vremea când a început a vinde flori, femeia spune că totul era mult mai simplu. Ieșea în stradă la sfârșitul unei zile de muncă cu o găleată de garoafe și în două ore le vindea pe toate. Acum, însă, oamenii sunt mult mai pretențioși. „Dacă acum 20 de ani pentru a vinde un buchet de flori era suficient să le învelești într-o peliculă, în prezent trebuie să poți realiza compoziții florale. Chiar și la capitolul ambalaj există mai multe opțiuni, tinerii preferă mai mult hârtia, pe care oamenii mai în vârstă nu o pot suporta. Cumpărătorii, vin, aleg, pozează florile, le trimit nu știu unde, așteaptă, apoi cumpără. De multe ori ai impresia că aleg o vacă, nu un buchet de flori”, glumește Valentina.

„Uneori muncești 12 ore și te duci fără nici un leu acasă”

Vânzătoarea recunoaște că are câteva reguli de care ține cont în activitatea sa, la care nu ar renunța niciodată. Prima ar fi să nu mintă niciodată, iar cea din urmă să aleagă cele mai frumoase flori pentru mamele cumpărătorilor. „În atâția ani de activitate am înțeles că nu are rost să umbli cu fofârlica pentru că fiecare floare își are soarta sa. Unele sunt cumpărate imediat, altele își găsesc cumpărătorul în perioada reducerilor, iar puține dintre ele pot ajunge la gunoi. De aceea nu mi-am mințit niciodată cumpărătorii. Mai mult de atât, obișnuiesc să întreb omul pentru ce ocazie are nevoie de flori. Dacă îmi spune că pentru mama, atunci eu aleg cele mai proaspete și mai frumoase flori. Mama mea a decedat pe când aveam nouă ani. De atunci de fiecare dată când aleg flori, o fac așa de parcă aș realiza un buchet pentru mama”, spune femeia cu lacrimi în ochi.

De asemenea interlocutoarea mea a vorbit fără menajamente și despre salariul său care nu este unul stabil, se achită zilnic și reprezintă câteva procente din suma pe care o adună din vânzarea florilor. „De când muncesc, cel mai puțin am reușit să vând flori în sumă de 700 de lei, iar cel mai mult de trei mii de lei. În această activitate totul e imprevizibil, există așa câte o zi, când ai puțină marfă și lumea vine și cumpără, dar sunt și zile când ai un asortiment variat, dar nu-ți calcă nimeni pragul. Atunci, clar că ești dezamăgită, dar nu ai ce face, trebuie să stai 12 ore la muncă și să te duci fără nici un leu acasă.” se contrazice vânzătoarea

„Zilele de sărbătoare sunt cele mai neplăcute pentru mine”

Deși s-ar părea că în preajma sărbătorilor vânzătorii de flori ar trebui să fie în culmea fericirii pentru că atunci vânzările sporesc. Valentina sparge aceste stereotipuri și spune că acestea sunt cele mai groaznice zile din activitatea sa profesională. „Zilele de sărbătoare cum sunt Sfântul Valentin și 8 martie sunt cele mai neplăcute. Deoarece atunci se scumpesc florile și toată lumea se supără pe vânzătorii de flori. Oamenii nu înțeleg că nu eu pun prețurile și că nu am niciun profit din asta. Ș-apoi, dacă în zilele obișnuite mi se dă 5 sau 10 la sută din suma vânzărilor, de sărbători șefa ne dă cât consideră dumneaei de cuviință. Noi nici nu știm de ce sumă am vândut în aceste zile, pentru că dumneaei vinde împreună cu noi,” a recunoscut Valentina.

„În Moldova ca să vinzi trei flori, trebuie să ai nervi de fier”

După ce mi-am încercat norocul și la alte tarabe, acolo unde am simțit pe propria piele că bunătatea și amabilitatea unor vânzători depind doar de grosimea portofelului pe care-l au cumpărătorii. Și asta pentru atunci când intram în florărie, atitudinea comercianților era binevoitoare și pe chipul lor se putea citi un zâmbet larg. Însă, când îi anunțam care sunt de fapt intențiile mele, de multe ori asistam la o schimbare bruscă de atitudine. Oamenii care adineauri erau amabili și binevoitori se transformau brusc în niște persoane nepoliticoase, care mă priveau cu ură și erau în stare să mă scoată cu forța din florării.

Cu toate acestea am prins curaj și am decis să vizitez și gheretele de flori amplasate pe strada Bănulescu Bodoni. Mare mi-a fost mirarea când la prima florărie, vânzătoarea care aranja cu grijă trandafirii, m-a primit cu amabilitate și a acceptat să-mi răspundă la întrebări. Ludmila a terminat Facultatea de Drept și pentru că nu și-a găsit un loc de muncă pe specialitate, a decis să plece împreună cu soțul în străinătate. Câțiva ani femeia a lucrat florăreasă peste hotare, iar apoi a decis să se reîntoarcă pentru ca picii ei să crească alături de părinți. În R. Moldova s-a angajat cu ușurință în calitate de vânzătoare de flori, însă i-a fost greu să se acomodeze cu oamenii de aici. „Nu vreau să supăr pe nimeni, dar la noi oamenii sunt nerespectuoși. În Moldova, ca să vinzi trei flori, trebuie să ai nervi de fier. Dacă peste hotare cumpărătorii sunt educați, la noi oamenii când văd că s-au scumpit florile, încep a striga și a insulta. De multe ori când îi spun cumpărătorului că trandafirul costă 60 de lei, el îmi răspunde disprețuitor: „L-ai placat cu aur de această sumă!”. Încă în această zonă a orașului oamenii sunt mai civilizați, dar am lucrat o perioadă și la florăriile de pe Ismail, acolo în general nu era zi, ca să nu te insulte cineva”, îmi spune femeia de 31 de ani.

„Cel puțin o dată în lună vindem câte un buchet cu 101 trandafiri”

Și Ludmila ne-a spus că înaintea sărbătorilor producătorii internaționali ridică prețul la flori, iar în luna dragostei acestea s-au scumpit cu 5-10 lei în funcție de floare. Nici în această zonă a orașului vânzătorii de flori nu au un salariu lunar și stabil, ci primesc cinci la sută din vânzările zilnice. „De când muncesc, nu am avut nici o zi în care să nu vând nimic, măcar un trandafir, dar tot se cumpără. În cele mai proaste zile vindem flori în valoare 150-300 de lei, în cele mai bune de 2000-3000 de lei”, a spus vânzătoarea cu o anumită ezitare.
Într-un an de când lucrează în această florărie, Valentina spune că de regulă cei mai mulți cumpărători sunt bărbați, iar ocaziile pentru care aceștia cumpără flori sunt cererile în căsătorie. „Avem o varietate de flori, de la garofița care costă 15 lei, până la trandafirul pentru care veți achita 60 de lei. Totuși, cele mai vândute flori sunt trandafirii roșii, iar cei mai mulți cumpărători sunt bărbați cu vârsta cuprinsă între 30-50 de ani. Oamenii cumpără flori pentru diferite ocazii, însă cele mai întâlnite sunt nunțile și cererile în căsătorie. La noi s-a format chiar și o tradiție, cel puțin o dată în lună vindem câte un buchet cu 101 trandafiri pentru o cerere în căsătorie”, conchide Valentina.

„Aici, la sfârșitul zilei pot să-mi cumpăr de mâncare”

După ce am trecut și pe la alte tarabe din zonă, am găsit vânzători care plângeau în timp ce vizionau melodrame rusești și erau foarte supărați că am îndrăznit să-i deranjez. Întâmplător, am observat prin geamul unui butic o femeie zgribulită de frig care părea foarte tristă. Așa am cunoscut-o pe Elena. Femeia este pedagog de meserie, dar salariul mizer a determinat-o să-și caute alt serviciu. Și-a încercat norocul în mai multe domenii, până când i s-a propus să vândă flori. „La început a fost doar o curiozitate, mai apoi a început să-mi placă și de mai bine de șapte ani muncesc în calitate de vânzător de flori. Este o muncă frumoasă, dar și foarte grea. Chiar dacă suntem în centrul orașului, nu avem condițiile necesare. Iarna lucrez 12 ore pe zi la plus cinci grade, vara, căldura este insuportabilă. Aici nu există nici apă, nici canalizare. Apa o cumpărăm, iar pentru a o vărsa pe cea murdară trebuie să o cărăm până la cea mai apropiată canalizare, nu există nici măcar veceu aici”, se plânge femeia în vârstă de 45 de ani.

Deși îi este greu și înțelege că această muncă nu-i asigură un carnet de muncă pentru că nu achită impozite, iar acest fapt îi va îngreuna cel mai probabil bătrânețea. Femeia spune că nu renunță la acest loc de muncă, deoarece nu are alte oportunități, iar cel mai mare avantaj este că aici este plătită la sfârșitul fiecărei zile și nu trebuie să aștepte salariu întreaga lună. „Poate nu se vede, dar eu am o anumită vârstă, cine mă mai angajează acum? Am muncit la o grădiniță cu un salariu de 1100 de lei. Cum să-mi cresc copiii din acești bani? Aici de rău, de bine, la sfârșitul zilei am 5% din vânzări, pot măcar să-mi cumpăr de mâncare”, explică Elena.

Datele statistice estimează că în R. Moldova se atestă anual peste 100 de mii de cazuri de utilizare a forţei de muncă fără forme legale. Totuși, din lipsa unui sistem de evidenţă a muncii, în ţara noastră nu se poate stabili cu exactitate câte persoane lucrează la negru.