Politică

Șeful CNA: Schemele nu au dispărut. Analist politic: R. Moldova este un stat capturat, nu s-a schimbat nimic la Metalferos

Directorul Centrului Național Anticorupție (CNA), Iulian Rusu, a recunoscut în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la postul de televiziune TV8, că în Republica Moldova legea continuă să fie încălcată, inclusiv sub formă de scheme.

„Să spun cu certitudine că în Republica Moldova nu se încalcă legea, inclusiv sub formă de scheme, ar fi un fals. Înțelegem că astfel de activități ilegale se petrec, ultimele acțiuni intreprinse de CNA și PA, demonstrează că legea în continuare se încalcă. Noi abia începem să developăm mai multe episoade care nu țin de un trecut foarte îndepărtat, țin și de prezent.”, a declarat Iulian Rusu.

Analistul politic Victor Ciobanu, a declarat în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8 că schemele mafiote, precum cele de la Metalferos, continuă și astăzi, când puterea totală din stat o deține președintele Maia Sandu. Ciobanu a precizat că Republica Moldova a revenit la statul capturat.

„În 2019 am scăpat de statul mafiot, acest fenomen fiind destructurat, Plahotniuc fiind plecat din țară. Nu mai avem stat mafiot, dar am revenit în condiția statului capturat.”, a punctat Victor Ciobanu.

Analistul politic a mai explicat că din 2009 până în 2015, în Republica Moldova a fost o oligarhie concurențială, fiind la putere clanuri politice concrescute cu biznesurile.

„Am revenit la statul capturat pentru că schemele în continuare funcționează, chiar dacă am auzit că unele s-au destructurat. Au mai fost tentative chiar în prima parte a guvernării Maiei Sandu când ni s-a spus că la Metalferos nu mai există scheme sau în alte părți. Totuși din ce urmăresc eu, schema de la Metalferos funcționează foarte bine, paravanul s-a schimbat, B end B, nu mai este Metalferos și așa mai departe…, Andronachi este bine merci, chiar dacă s-a anunțat că s-a deschis un dosar pe 32 de milioane.”, a declarat analistul politic.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *