Industria europeană a oţelului, veche de peste un secol şi jumătate, este ameninţată, scrie în Le Monde Robrecht Himpe, vicepreşedintele ArcelorMittal.
Industria oţelului ţine de câteva săptămâni titlurile ziarelor din Marea Britanie cu închiderea oţelăriei Redcar, în urma căreia îşi vor pierde locurile de muncă 1.700 de angajaţi, cu cele 200 de disponibilizări anunţate de Tata Steel în Anglia şi Scoţia şi cu falimentul Caparo Industries, iarăşi distructiv de locuri de muncă.
Încă nu este clar care va fi planul de acţiune al guvenului britanic pentru protejarea celor 18.000 de locuri de muncă pe care le reprezintă direct această industrie. Însă celelalte state europene pot trage deja învăţături din problemele Marii Britanii.
Situaţia generală a industriei oţelului în Europa nu este atât de critică cum este în Marea Britanie, mulţumită unui număr de factori, inclusiv deprecierea euro. Cu toate acestea, Europa trebuie să depăşească trei provocări mari pentru a nu ajunge în situaţia Marii Britanii. Prima este deja prezentă: nivelul ridicat şi în creştere al importurilor. Anul acesta vor intra în Europa 7,5 milioane de tone de oţel chinezesc, potrivit estimărilor, un nivel record, dublu faţă de acum doi ani.
China a investit masiv în propriile capacităţi de producţie şi acum, când propria creştere economică a încetinit, când economia consumă mai puţin oţel, surplusul este exportat, ieftin. Oţelul poate fi vândut la preţuri de dumping deoarece producătorii sunt ajutaţi financiar de guvern. Producătorii europeni pur şi simplu nu-şi pot coborî preţurile la nivelurile celor din China.
A doua provocare o reprezintă catalogarea Chinei, de către UE, în 2016, ca economie de piaţă. Dacă aşa va fi, activarea unor instrumente de protecţie comercială va deveni practic imposibilă şi nivelul importurilor poate creşte din nou. Circa 70% din industria chinezească a oţelului este considerată astăzi ca fiind nerentabilă. Într-o economie de piaţă reală, această industrie ar fi nesustenabilă. Uzinele ar trebui închise. În prezent, în China acest lucru nu se întâmplă.
Apoi, mai este provocarea taxei pe carbon. Problema schimbărilor climatice trebuie rezolvată, iar oţelăriile pot contribui mult la tranziţia către o economie care emite mai puţin carbon, având în vedere că produsele din oţel pot ajuta consumatorii să-şi reducă amprenta de carbon.
Însă, cum oţelul este un produs tranzacţionabil şi negociabil pe piaţa mondială, aplicarea unei taxe pe oţelul european, dar nu şi pe cel din import, va avea ca rezultat distrugerea competitivităţii oţelăriilor europene într-un mediu deja dificil.
sursa: zf.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
