Sergiu Toma: „Sunt ferm convins că un tată poate să realizeze sarcinile specifice unui copil, la fel ca o mamă”

– Se implică tații moldoveni la creșterea și educarea copiilor?
– Cred că implicarea directă a taților este la un nivel mai înalt decât a fost în trecut. Avem practica mai multor spitale care încurajează prezența taților în procesul nașterii. Inclusiv profesioniștii încep să conștientizeze cât este de important aportul ambilor părinți, chiar și la apariția pe lume a copilului. Este în creștere cererea pentru cursuri de pregătire a părinților, iar pe rețelele de socializare încep să apară și grupuri pentru tați. Mai există și câteva modificări legislative care oferă posibilitatea taților să-și ia concediu pentru îngrijirea copilului. Aceste modificări arată că societatea începe să conștientizeze importanța implicării tatălui.

– La ce aspecte ar putea tații să se implice mai mult?
– Rolul tatălui poate fi egalat cu cel al mamei, evident, cu excepția acelor părți de contact fiziologic, din primul an al nașterii unui copil. Sunt ferm convins că un tată poate să realizeze exact aceleași sarcini care sunt legate de copilul nou născut sau este în procesul de învățare a mersului sau orice alte abilități care sunt în mod firesc specifice unui copil. Părinții încearcă să separe cumva rolurile. De obicei, mamei îi revine rolul de îngrijire, de stare de bine, iar tatălui partea de disciplină. Adevărat e că nu întotdeauna în cel mai reușit mod, dar, așa oamenii încearcă să separe responsabilitățile.
Este cumva discriminatoriu momentul în care punem un semn de egalitate între „îngrijirea, creșterea unui copil” și mama. Cred că ar trebui să fie „îngrijirea și creșterea unui copil” = părinți. Dacă acest fapt va fi posibil, cu siguranță copilul va avea de câștigat.

– Care ar fi beneficiile pentru copil, atunci când tatăl se implică la creșterea lui?
– În primul rând, încă de la vârstă fragedă, copilul are în față modelul tatălui implicat. La prima vedere, acest lucru pare mai puțin important, dar pentru un copil în devenire, un copil care își formează modelele despre lumea înconjurătoare, rolul pe care-l poate avea un bărbat în ce privește relația cu un copil este esențial.
Atunci când se consolidează relația emoțională dintre un tată și un copil, lucrul acesta nu are decât să întărească atașamentul pe care-l are copilul față de adulți. Când și tata are o relație emoțională cu copilul, trăsăturile de personalitate cum ar fi încrederea în propriile forțe și perseverența, se dezvoltă mult mai repede și mult mai insistent. Asta înseamnă că el va deveni mai încrezut mult mai repede decât dacă ar exista doar mama în viața acestui copil.

– În unele familii, taţii sunt văzuţi ca părintele cel autoritar. Imaginea se creează cumva intenţionat, pentru a-i impune copilului o teamă de a face anumite lucruri. Cum vă par aceste şiretlicuri, aparent nevinovate?
– Uneori chiar mama spune „las’că vine tata” sau „vezi tu ce-o să fie când vine taică-tu”. Lucru care îl transformă pe tata într-un soi de sperietoare și asta creează niște așteptări negative față de comportamentul tatălui. Uneori, tații nici nu refuză să se conformeze acestor așteptări pentru că le convine. Intervin foarte rar, foarte scurt și foarte repede. Mai puțin se concentrează pe aspectul de comunicare, de înțelegere, dar mai mult pe obligația de a face una sau alta. Asta se întâmplă pentru că, la un moment dat, întreaga parte emoțională e preluată de către mamă și uneori, chiar ele sunt cele care zic „lasă că mai bine fac eu…”. Rolul pe care-l are tata în viața unui copil depinde și de modul cum percepe mama rolul pe care-l are.

– De ce acceptă mamele o așa abordare?
– Există mai multe motive pentru care mamele fac asta. Printre cele mai importante este faptul că mamele își percep cumva exclusiv rolul. Un alt aspect este vizarea rolurilor în familie. Dacă, în familia respectivă, misiunea bărbatului/tatălui este de a contribui financiar și mai puțin pe partea de ce se întâmplă cu copilul, atunci, mama își atribuie în exclusivitate rolul. Tatăl confirmă aceasta prin a nu se implica. Separând astfel granițele, oamenii ajung să-și asume prea multe responsabilități.

– Ce ar presupune o mai mare implicare a tatălui?
– De fapt, la momentul actual există o tendință destul de sănătoasă de schimbare a percepției privind rolul pe care-l are tatăl în creșterea și educarea copilului. Asta nu înseamnă deloc că tații ar trebui să devină mame. Asta ar însemna că tații sunt alături și se implică în orice decizie, orice lucru ce ține de creșterea și dezvoltarea copilului. Acestea nu sunt subiecte de separare a părinților, ba din contra, ocazii de apropiere.

– Dați-ne câteva exemple de activități care ar putea să apropie un tată de copil.
– Dacă tații ar începe implicarea lor prin activități de rutină, atunci, cu siguranță asta e o bună bază pentru activitățile ulterioare. Dacă, spre exemplu, în drum spre grădiniță și înapoi spre casă, timp care poate dura în mediu câte jumătate de oră, tații nu s-ar limita la etapa „ce-ai mâncat la grădiniță”, dar trec și la „ce ți-a plăcut sau nu ți-a plăcut”, „cu ce te-ai jucat”, „cu cine te-ai împrietenit”, ar putea astfel construi o relație emoțională cu copilul. Astfel se poate de intrat un pic pe tărâmul vieții copilului și se formează o relație strânsă. La fel și dacă tata este implicat la servirea mesei sau la strângerea jucăriilor din odaie. Nu trebuie să dea lecții, e suficient să fie prezent fizic. Să împartă o responsabilitate. Pentru un copil este un mesaj că tata e lângă el, îi pasă, iar când va avea nevoie de ajutor va avea la cine să apeleze. Dacă tata își face timp să deschidă o carte înainte de somn, este încă un mod de a apropia emoțional copilul. Cred că asta e cea mai mare lipsă dintre un tată și copilul său. Dacă un tată își poate rezerva cel puțin 25 de minute pe zi pentru comunicare sau orice gen de activitate, copilul beneficiază indirect, fără ca să-și dea seama, de mult mai multă încredere, sprijin și certitudine că în momentul când va avea nevoie știe la cine să apeleze în egală măsură cum face cu mama.

– În R. Moldova aproape fiecare a doua familie divorțează. Cum ar putea să se implice taţii în aceste circumstanțe?
– Cred că sunt două aspecte de care trebuie să se țină cont. Primul este imaginea care a lăsat-o tatăl în momentul în care a fost în această familie și cum această imagine este perpetuată de către mama.
Alt aspect ține nemijlocit de implicare. Cred că divorțul între doi adulți trebuie să fie explicat copilului așa ca el să înțeleagă că este divorț între adulți și nu dintre părinți și copil. În cazul în care aceasta nu este posibil sau chiar implicarea tatălui este dăunătoare pentru viața emoțională și securitatea copilului, rolul tatălui nu trebuie neapărat înlocuit cu un alt bărbat. Dacă mama poate oferi suficientă căldură emoțională și are legătură strânsă cu copilul, nu înseamnă că prezența unui bărbat trebuie să fie obligatorie. Este bine când apar bărbați în viața acestui copil, care prin comportamentul lor, au acest rol de model. Acesta poate fi bunelul sau un frate de-al mamei sau alți prieteni maturi care interacționează cu copilul.
În societatea noastră, de multe ori sunt confundate rolurile de soț cu cel de tată. Din cauza asta, mamele tind să creadă că dacă el nu a fost un soț bun, nu poate fi nici tată bun. Lucru care nu este adevărat. Dacă ne concentrăm doar pe aspectele ce țin de tată, legătura dintre ei poate să continue sănătoasă.

– Un mesaj pe care tatăl ar putea să-l spună frecvent copilului?
– „Sunt mândru de tine”, „îmi place când faci asta” și probabil ceea ce de la tați se așteaptă mai rar – „te iubesc”. Se mai spune că iubirea se arată, dar nu se spune. Este adevărat și este important ca ceilalți să recunoască și aprecieze acest fapt, dar, dacă tații învață să spună un „te iubesc” pe zi, își demonstrează astfel maturitatea emoțională.

– Apropo, destul de des mai putem auzi fraze precum „nu plânge ca o fată”, „fii bărbat”… Cumva este rușinos ca bărbații să-și recunoască emoțiile. Ce puteți să ne spuneți despre asta?
– Există multe expresii și dacă ele sunt perpetuate și băgate în mintea unui copil, ajung să se transforme într-un soi de mici programe la care creierul copilului apelează foarte frecvent. Mai există un mit mare precum că băieții sunt crescuți cu o impotență emoțională. Pentru că ei se joacă mult cu mașinuțele, din cauza asta nu se pot exprima, iar pentru că fetițele se joacă cu păpușele comunică mai mult și de asta ar fi mai emoționale. Lucrul acesta nu e chiar așa.
Dacă tot sunt mai mult timp cu mama, iar ea de la natură e o fire mai emotivă, acest lucru ar trebui să-l preia și copilul. Dacă asta nu se întâmplă, înseamnă că și mama transmite mesaje care sunt contradictorii cu dezvoltarea emoțională a unui copil. Și mama este cea care spune „nu plânge pentru că nu ești fetiță”. Deseori anume mama este cea care pune aceste bariere în exprimarea emoțională. Pentru mine e greu să spun că băieții sunt așa pentru că au avut tați reci emoțional. Ei au crescut așa pentru că părinții lor, atât mama, cât și tata le-au impus anumite valori. Astea ar fi „nu plânge”, „hai mai repede”, „fă așa pentru că așa fac băieții”… Ambii părinți ar trebui să lase copilul să-și exprime emoțiile.
Aparent, sunt niște mesaje care ar veni să încurajeze copilul, dar, de fapt, ele descurajează exprimarea emoțională a copilului. Ele inhibă. În momente când te simți rău, ele nu te încurajează să spui. Studiile arată că bărbații sunt mult mai tentați să apeleze la țigări și alcool pentru a face față stresului. Astfel ei fug de realitate. Evită. Pe când femeile plâng, se izolează, fac depresie. Acest fapt vorbește despre abilitățile care le-au fost formate în copilărie. Dacă ei din copilărie au fost învățați să-și înăbușe trăirile, același lucru vor face și când vor deveni adulți și se vor întâlni cu stresul. Vor ascunde frustrarea. Capacitatea adulților de a-și exprima emoțiile sunt foarte legate de abilitățile pe care le-au învățat în copilărie. Dacă în copilărie a avut părinți care l-au încurajat să spună ce-l deranjează și să nu plece în momentul când simte asta, va deveni un adult care va fi în stare să exteriorizeze frustrarea decât să o interiorizeze și să o înece cu un pahar de alcool.

– Vă mulțumim!

Interviu realizat de Raisa Răzmeriță