Sfântul Maxim Mărturisitorul

Studierea atentă a datelor biografice a demonstrat că Sfântul Maxim are altă origine. O carte excelentă despre viața sa a apărut, acum câțiva ani, la Editura Deisis din Sibiu. Aflăm că Maxim a crescut fără tată, înconjurat de greutăți financiare și că e originar din zona Ierusalimului. De tânăr se călugărește și studiază teologia sub oblăduirea Patriarhului Sofronie al Ierusalimului.

Maxim a fost un simplu monah toată viața. Însă scrierile lui sunt de o mare profunzime. Considerat, alături de Dionisie Areopagitul, unul dintre marii teologi mistici răsăriteni. În secolul XX teologia creștină redescoperă profunzimea și importanța scrierilor sale și îi consacră o serie de studii aprofundate, atât în spațiul ortodox, cât și în întreaga lume creștină.

Trebuie să știm că Sfântul Maxim a combătut erezia monotelistă (în Iisus există doar voinţa divină). Aceasta este o deviație a monofizitismului (în Iisus Hristos a rămas doar firea divină, cea umană fiind absorbită). Sfântul Maxim susține că în Iisus Hristos e o singură persoană – cea divină, însă două firi – divină și umană, și implicit două voințe și două lucrări. Dacă în Iisus a existat doar voința divină și lucrarea divină (monergism), înseamnă că omul Iisus Hristos a făcut binele doar prin firea Sa dumnezeiască, iar firea umană nu poate face binele.

În 638 împăratul Constantinopolului, Heraclie, din dorința de a pune capăt scindărilor din imperiu, dă un decret imperial prin care recunoaște monotelismul. Sfântul Maxim apără ortodoxia și explică riscurile ereziei. Împăratul Constans al II-lea, în anul 648, neștiind cum să gestioneze disputa monotelistă, interzice orice discuţie pe seama acestui subiect. Sfântul Maxim merge la Roma, îl convinge pe Papa Martin de necesitatea apărării ortodoxiei, iar acesta ține un sinod în 649 în care condamnă erezia, pe patriarhii care o susținuseră, precum şi decretele celor doi împărați.

Răspunsul din Constantinopol a fost dur: papa Martin și Maxim Mărturisitorul sunt condamnați și mor în exil. Menționez că Sfântului Maxim i s-a smuls limba și i s-a tăiat mâna dreaptă ca să nu mai poată spune, prin vorbă sau scris, adevărul.

Opera teologică a Sfântului Maxim e o comoară neprețuită atât în biserica ortodoxă, cât și în cea catolică. Exemplul vieții lui ne demonstrează că nu facem nimic pentru credința noastră. Ușurința cu care mulți dintre noi se apropie de un sincretism religios, acceptând diferite teorii, ne aşază față în față cu martiriul unui simplu călugăr, care prin dăruire și credință, a apărat ortodoxia, iar prin scrierile sale a aprofundat-o. El este prăznuit pe 21 ianuarie. Însă viața lui se cuvine să o avem pururea în minte și să înțelegem că mărturisirea lui Hristos e deplină când e făcută de întreaga noastră viață, nu doar din gură, din când în când.