Și-a procurat permis de 1650 euro, dar a ajuns cu el numai până la vamă
În data de 15 iulie, în jurul orei 12.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru formalităţile de frontieră, ca pasager într-un autoturism, înmatriculat în Franţa, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 26 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi de asemenea a persoanei, ocazie cu care poliţiştii de frontieră au descoperit, în portofelul bărbatului, un permis de conducere, valabil pentru categoriile AM,B1,B,C1,C, cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, cu datele de identificare şi fotografia bărbatului.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și nu este unul autentic, ci fiind fals. Totodată, s-a constatat faptul că tânărul nu a obținut niciodată dreptul de a conduce autovehicule.
Bărbatul a declarat că a procurat permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră prin intermediul unei persoane, ale cărei date nu le cunoaşte, plătind suma de 1650 de euro, cu intenţia de a se angaja pe teritoriul Franţei.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!