Ei abia așteaptă să se termine războiul și să revină acasă. Le place Moldova, aici nu le sunt aruncate în aer locuințele, iar copiii nu sunt nevoiți să poarte arme la ei. Însă, tot aici, din cauza faptului că nu cunosc limba română, economiștilor, avocaților, doctorilor refugiați li se oferă „șansa” să devină bucătari, „șaurmeri”, chelneri, croitori, manichiuriști etc. Totuși, ei luptă pentru existență, pentru un prezent frumos și pentru fericirea copiilor lor. Unii dintre ei chiar au reușit să obțină studii superioare la noi și activează în domeniul lor, visând la clipa în care se vor putea întoarce acasă.
Refugiații fug de militarii ce le atacă locuințele, dictatura politică și religioasă, discriminarea rasială, fug de moarte. De cealaltă parte, migranții din Moldova – profesori, economiști, avocați, doctori – fug de sărăcie, șomaj și corupție. Se angajează ca menajeri sau constructori, sperând să nu fie descoperiți de poliție și repatriați. Puțini revin acasă, mulți își trag familiile după ei.
Dacă refugiații din RM au găsit o cale de a crește aici, de ce n-ar face-o și ai noștri? Dacă moldovenii fug de sărăcie, ce ar face în cazul în care (sper să nu!) ar începe un război?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
