Şi dacă moare Putin sau Zelenski? Washingtonul a schiţat patru scenarii extreme, care apar într-unul din documentele scurse de la Pentagon. VICE: Este menţionat şi un zvon că Putin ar avea cancer, iar Gherasimov şi Patruşev îi sabotează războiul
Un document secret obţinut de The New York Times și care s-ar fi numărat printre cele scurse de la Pentagon arată că spionajul american a schiţat și scenariile unor situaţii neprevăzute, la un an de la invazia Rusiei în Ucraina. Scenariile includ moartea lui Volodimir Zelenski sau a lui Vladimir Putin.
Documentul ar fi o analiză realizată de serviciul de informaţii al apărării, care prezintă patru scenarii „extreme” şi modul în care acestea ar putea afecta cursul războiului din Ucraina. Scenariile ipotetice includ: moartea preşedinţilor rus Vladimir Putin şi ucrainean Volodimir Zelenski, înlăturarea conducerii forţelor armate ruse şi un atac ucrainean asupra Kremlinului.
De asemenea, în document se menționează că războiul va fi probabil de durată și este descris modul în care fiecare scenariu „extrem” ar putea avea ca rezultat potenţial o escaladare în Ucraina, un sfârşit negociat al conflictului sau nu ar avea niciun impact substanţial asupra traiectoriei războiului.
Documentul referitor la scenarii este un produs destul de tipic al agenţiilor de informaţii. Acesta este conceput pentru a-i ajuta pe ofiţerii militari, factorii de decizie politică sau pe legislatori să se gândească la posibilele rezultate ale unor evenimente importante în timp ce îşi evaluează opţiunile, explică The New York Times, conform News.ro.
Documentul este marcat ca fiind „RELIDO”, ceea ce indică faptul că decizia de a face publice informaţiile – către parteneri străini, de exemplu – aparţine anumitor oficiali de rang înalt. Este datat 24 februarie şi are marca „ONE YEAR”, sugerând că analiza a fost făcută probabil la un an de la începutul invaziei.
Cele patru scenarii extreme
1) „Ucraina lovește Kremlinul”
Unul dintre cele patru scenarii ipotetice schiţează ce s-ar putea întâmpla dacă Ucraina ar lovi Kremlinul. Este identificată o gamă largă de implicaţii potenţiale. Evenimentul ar putea duce la o escaladare, Putin răspunzând indignării publice prin lansarea unei mobilizări militare la scară largă şi luând în considerare utilizarea armelor nucleare tactice. Sau, dimpotrivă, temerile populaţiei l-ar putea determina pe dictatorul rus să caute să negocieze o soluţionare a războiului.
Administraţia Biden ar fi fost deosebit de îngrijorată de un posibil atac al Ucrainei asupra Moscovei, deoarece ar putea determina o escaladare dramatică din partea Rusiei. Riscul unui astfel de atac din partea Ucrainei este unul dintre motivele pentru care Statele Unite au fost reticente în a furniza Kievului rachete cu rază mai lungă de acţiune, menţionează NYT.
2) „Putin își demite consilierii militari de top”
Dacă Vladimir Putin și-ar concedia consilierii militari de top şi ar escalada războiul, documentul speculează că președintele Rusiei ar putea autoriza folosirea armelor nucleare tactice.
Această situaţie – tot conform documentului – ar putea avea loc doar în două situații: dacă oligarhii pun la îndoială procesul de luare a deciziilor din partea lui Putin şi a personalul militar rus şi dacă nu reuşesc să rezolve problema lipsei de muniţie. Este un scenariu care pare puţin probabil în acest moment.
3) „Moare Zelenski”
Al treilea scenariu se referă la dispariţia fizică a lui Volodimir Zelenski. Dacă liderul de la Kiev ar muri, în cel mai rău caz, liderii europeni ar putea limita livrările de arme. Cu toate acestea, documentul indică modul în care un „lider ucrainean de rang înalt” ar putea, de asemenea, să menţină sprijinul intern şi extern. Aşadar, ar exista un succesor, mai notează The New York Times, citând același document.
Despre comploturi pentru uciderea preşedintelui ucrainean s-a vorbit de mai multe ori. Potrivit altor documente care au făcut obiectul unor scurgeri de informaţii în trecut, gruparea Wagner ar fi primit sarcina de a-l asasina pe preşedintele Ucrainei chiar în primele zile ale invaziei.
4) „Moare Putin”
Cu privire la un scenariu privind moartea lui Vladimir Putin, însă, nu sunt oferite detalii în The New York Times. Publicaţia mai spune doar că documentul descrie diverse scenarii posibile fără a evalua care ar putea fi cel mai probabil.
Oficialii americani au avertizat, de asemenea, că documentele scurse sunt datate şi, în multe cazuri, nu mai reprezintă evaluările actuale ale diferitelor agenţii de informaţii, arată NYT.
VICE: Un zvon că Putin are cancer, iar Gherasimov și Patrușev îi sabotează războiul, inclus într-unul din documentele scurse de la Pentagon
În schimb, vice.com susţine că alte documente scurse de la Pentagon ar menţiona un zvon potrivit căruia Valeri Gherasimov şi Nikolai Patruşev ar complota să „arunce în aer” războiul lui Putin din Ucraina, în timp ce Putin ar face chimioterapie.
Una dintre informările primite la Pentagon, care a fost fotografiată în forma printată şi apoi postată online, sugerează că secretarul Consiliului rus de Securitate Naţională, Nikolai Patruşev, şi şeful Statului Major General rus, Valeri Gherasimov, ar avea un plan de sabotare a lui Putin în timp ce acesta ar urma un tratament pentru cancer.
Potrivit VICE, nota informativă ar avea marca „TS//SI//REL TO USA, FVEY/FISA”, ceea ce înseamnă că acest document este strict secret, a fost colectat prin monitorizarea comunicaţiilor, poate fi divulgat persoanelor cu o autorizaţie de securitate pentru documente strict secrete din SUA sau din alte ţări aliate („Five Eyes”) şi a fost colectat sub prevederile Foreign Intelligence Surveillance Act (FISA), care stabileşte parametrii legali pentru spionaj, scrie News.ro.
Five Eyes este o comunitate de informaţii formată între SUA, Canada, Noua Zeelandă, Australia şi Regatul Unit. Aceste informaţii erau disponibile pentru persoanele din aceste ţări cu autorizaţie Top Secret, dar această notă specifică a fost adaptată pentru oficialii de nivel înalt ai Pentagonului, notează VICE.
Documentul atribuie originea zvonului unui oficial ucrainean care ar avea o sursă cu acces la oficiali de la Kremlin. Nu există nicio indicaţie în documente că serviciile de informaţii americane au confirmat că zvonul este adevărat, dar la un moment dat, o agenţie de spionaj care monitorizează comunicaţiile a auzit zvonul şi a decis că merită să-l transmită oficialilor de la Pentagon, precizează VICE.
„Potrivit sursei, care a primit informaţia de la o sursă rusă neidentificată cu acces la oficialii de la Kremlin, Rusia plănuia să deturneze resurse de la Taganrog, Rusia, la Mariupol, Ucraina, şi să îşi concentreze atenţia asupra frontului sudic”, se arată în document.
„Potrivit sursei, planul ”ofensivei”… este suspectat a fi o strategie elaborată de secretarul Consiliului rus de Securitate Naţională, Nikolai Patruşev, şi de şeful Statului Major General rus, Valeri Gherasimov, pentru a-l sabota pe Putin”, se mai arată în documentul a cărui fotocopie este redată de VICE.
Nota de informare face apoi referire la un zvon de lungă durată potrivit căruia Putin ar avea cancer: „Sursa a indicat la 22 februarie că Gherasimov ar fi plănuit să îşi continue eforturile de sabotare a ofensivei, menţionând că a promis să ”arunce (în aer)” aşa-numita operaţiune militară specială în jur de 5 martie, când Putin ar fi trebuit să înceapă o rundă de chimioterapie şi astfel nu ar fi putut influenţa efortul de război”.
Kremlinul nu comentează nimic despre starea de sănătate a lui Putin, dar zvonul că ar avea cancer este unul vechi.
Cu o prezenţă constantă în mass-media de stat, Putin dispare uneori pentru perioade lungi de timp, iar străinii au speculat mult timp că ar primi tratament pentru cancer. El are 70 de ani, iar serviciile de informaţii de la Kiev au susținut în repetate rânduri că ar fi bolnav, dar nu există dovezi concrete care să susţină teoria. De asemenea, ideea că Putin ar fi bolnav şi că există lupte la nivelurile superioare ale Kremlinului este una populară în cercurile de informaţii occidentale. Dar, pentru ochii din afară, sunt doar zvonuri şi speculaţii. Fără dovezi concrete şi fără contextul altor documente de informaţii, este imposibil să ştii cât de fiabil este un mic paragraf dintr-un document scurs, atrage atenţia VICE.
Reamintim că pe parcursul ultimei săptămâni, pe reţelele sociale au fost difuzate mai multe presupuse documente militare şi de intelligence americane, datate între februarie şi martie, care sunt în mare parte legate de invadarea Ucrainei de către Rusia şi oferă detalii despre planurile Occidentului de a sprijini Kievul.
Aceste documente, a căror autenticitate nu este confirmată, indică şi faptul că Statele Unite ar fi putut să-i spioneze pe unii dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai săi, precum Ucraina, Coreea de Sud şi Israel.
Dezvăluirile ar fi ridicat, de asemenea, suspiciuni în rândul aliaţilor SUA cu privire la capacitatea Washingtonului de a păstra informaţii confidenţiale.
Secretarul american al Apăririi, Lloyd Austin, a declarat marţi că SUA iau „foarte în serios” scurgerea acestor presupuse documente secrete ale Pentagonului.
„Nu pot spune mare lucru pentru că Departamentul de Justiţie investighează, dar luăm această problemă foarte în serios”, a declarat şeful Pentagonului, într-o conferinţă de presă.
El a mai spus că Washingtonul va continua să lucreze „îndeaproape” cu aliaţii şi partenerii săi şi a avertizat că „nimic nu poate împiedica administraţia Joe Biden să garanteze securitatea Statelor Unite”.