Economie

Şi străinii vin să muncească în R. Moldova

Ion Holban, directorul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, a declarat că ANOFM acordă dreptul la muncă şi cetăţenilor străini care vin în R. Moldova. „Nu-i secret că forţa noastră de muncă calificată e plecată peste hotare. Agenţilor economici cu capital străin care investesc în RM nu le este indiferent ce forţă de muncă să angajeze. Ei solicită ca o parte din capitalul uman necesar lor să fie adus de peste hotare”, a spus Holban, menţionând şi Legea nr. 180-XVI din 10.07.2008 cu privire la migraţia de muncă, în care se stipulează că, dacă pe piaţa internă a forţei de muncă lipsesc specialişti în anumite domenii, este acceptată invitarea acestora din străinătate.

Vin fondatori de întreprinderi, manageri, sportivi, pedagogi

Potrivit lui, în fiecare an este aprobat un număr concret de cetăţeni străini care pot fi implicaţi în economia noastră. Bunăoară, anul trecut acesta a fost de 1300, dar au fost angajaţi 823. Printre ei se numără, în special, administratori, manageri, directori de întreprinderi cu capital mixt sau străin. „Din străinătate, avem în Moldova aproape 100 de sportivi, pedagogi turci şi bulgari, ingineri, 214 fondatori de întreprinderi, 72 de constructori de calificare înaltă. Niciun cetăţean străin cu scopul de a se angaja la muncă în R. Moldova nu este în drept să traverseze hotarul fără a-şi anunţa venirea”, a specificat Holban, menţionând: angajatorul, a cărui întreprindere se află pe teritoriul R. Moldova, informează Agenţia că are nevoie de anumiţi specialişti, aşteaptă 15 zile şi, dacă noi nu-i propunem nimic, el prezintă un set de documente concrete despre specialiştii pe care vrea să-i invite din străinătate. „Nu avem cazuri în care un străin să vină cu trenul, bunăoară, şi să bată pe la uşi, solicitând de lucru…”.

Nu toţi străinii vin la noi cu gânduri bune

Totodată, directorul Biroului Migraţie şi Azil, Liviu Prodan, ne-a spus că există şi străinii care vin în R. Moldova şi cu alte scopuri – pentru a-şi reunifica familia, pentru studii sau ca turişti. „Când un agent economic cere permisiunea de a angaja cetăţeni străini, examinăm solicitarea şi, de obicei, permitem acest lucru. N-avem cazuri în care străinii să vină nechemaţi şi să-şi caute de lucru”. Sigur, sunt cazuri în care persoane din ţări slab dezvoltate anunţă că vin în R. Moldova pentru reunificarea familiei, de exemplu, dar ele, de fapt, vor să rămână aici pentru a desfăşura unele activităţi ilegale”, a afirmat Prodan, dând şi un exemplu: „Un cetăţean al Iordaniei s-a căsătorit cu o moldoveancă anume pentru a ajunge pe teritoriul R. Moldova. Aici a iniţiat activităţi ilegale şi a fost tras la răspundere penală. Nu avem nicio pârghie legală pentru a extrăda persoana dată, deoarece legea stipulează că, atunci când solicită întregirea familiei, străinul se bucură de aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii R. Moldova. Este tras la răspundere, dar nu-l putem expulza din ţară”, susţine directorul Biroului de Migraţie. „Iordanezul are copii cu moldoveanca, dar o maltratează, pe ea şi pe părinţii ei, trăieşte în concubinaj cu mai multe femei, a ocupat un apartament pe care rudele soţiei nu-l pot recupera nici prin judecată. Cu aşa viaţă, moldoveanca a devenit alcoolică, deşi nu are nici 30 de ani”, a spus Liviu Prodan.

Ghişeul Unic

Legea nr. 200 din 16.07.2010 privind regimul străinilor în R. Moldova a simplificat procedura de documentare a străinilor. Ei nu mai sunt nevoiţi să meargă la trei ministere – al Muncii, Tehnologiilor Informaţionale şi MAI. „Acum, străinii vin la Ghişeul Unic, lasă actele necesare şi, după câteva zile, primesc permisul perfectat. Avem şi foarte multe sesizări despre şederi ilegale în R. Moldova”, spune Prodan, referindu-se la regiunea transnistreană, care nu-i controlată de autorităţile de la Chişinău.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *