Şi totuşi, ce vor scriitorii?
Lozinca „Ce vor scriitorii” a fost lansată în 1987, în plină perestroikă , de către bunul şi regretatul (azi) prieten Ion Vatamanu. Poetul a şi scris un poem cu acest titlu. Scriitorii au luptat de rând cu toţi oamenii de bună-credinţă la trezirea conştiinţei naţionale, care a dat impuls Mişcării de eliberare şi renaştere naţională. Cu scriitorii am obţinut Limba de Stat şi revenirea la grafia ei firească, latină, iar în acelaşi an, puţin mai înainte, şapte scriitori au devenit deputaţi în Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice. Au mers cot la cot şi la alegerile în primul parlament ales în mod democratic, în primăvara anului 1990.
De atunci încoace – sau, puţin mai târziu – în sânul Uniunii Scriitorilor, dar şi în cel al clasei politice şi al întregii societăţi, s-a început lupta românilor basarabeni dintotdeauna: cine e mai tare şi cine poate lua cel mai mult. Aşa a fost favorizată crearea clubului „Viaţa satului” în cadrul primului parlament, precum şi apariţia, pe timpul comuniştilor, în 2003, a unei Uniuni a Scriitorilor de alternativă în frunte cu Nicolae Savostin şi Constantin Munteanu. Chiar dacă tentativa lui Voronin de a dezmembra uniunile de creaţie n-a reuşit, ne-am trezit acum, în 2010, când la putere este Alianţa pentru Integrare Europeană, cu o luptă acerbă, asemenea celei care se dă între politicieni, în interiorul acestor uniuni de creaţie. Inclusiv la Uniunea Scriitorilor. Căci – să recunoaştem -, la fel cum Lupu, Filat sau Ghimpu se vor în fruntea statului, la fel se văd la cârma Uniunii Scriitorilor din Moldova Mihai Cimpoi, Arcadie Suceveanu şi alţii din umbră.
Adunarea Generală a scriitorilor, care n-a putut alege un preşedinte, ne-a arătat ce ni se poate întâmpla la alegerile din 28 noiembrie – să pierdem cu toţii. Şi asta pentru că nici acad. Mihai Cimpoi, nici Arcadie Suceveanu nu vor să cedeze – cu toate că exista un compromis, sugerat şi de către unii participanţi la adunare. Spun cu mâna pe inimă: aşa cum lui Mihai Cimpoi i se incriminează faptul că a fost mai bine de 20 de ani în fruntea Uniunii, iar în una dintre campaniile electorale a candidat pe o listă de partid, aceeaşi observaţie e valabilă şi pentru Arcadie Suceveanu care, tot de atâţia ani, este vicepreşedinte al acesteia, iar, mai recent, mai e şi preşedinte al Asociaţiei oamenilor de cultură şi artă a unui partid politic…
Cu toate că rezultatele votului n-au fost confirmate de către o comisie de validare, Arcadie Suceveanu a luat cu 13 voturi mai mult decât Mihai Cimpoi. Unde mai pui că la vot a participat mai puţin de o jumătate din membrii USM. Astfel, la Uniunea Scriitorilor s-a creat o dualitate de putere: vechiul preşedinte nu cedează, anunţând organizarea unei noi adunări pe 10 decembrie, iar cel nou vrea să convoace astăzi sau mâine Consiliul de conducere al USM, pentru a forma organele de conducere a acestuia. În atare situaţie, e chiar păcat că nimeni n-a ţinut cont de propunerea Luminiţei Dumbrăveanu, care la începutul Adunării a propus anunţarea unui moratoriu asupra alegerilor, care ar putea avea loc peste o jumătate de an după 28 noiembrie, timp în care ar putea fi pregătit şi proiectul noului statut al USM.
Dar să lăsăm ambiţiile liderilor şi să ne referim la fondul cauzei, precum zic juriştii. Adunarea scriitorilor a fost o mare ruşine naţională, la care fiecare a încercat să se răzbune unul pe altul. Tonalitatea a fost dată, din start, de discursurile sterile şi, pe alocuri, agresive ale unor membri aproape anonimi ai USM… Exact cei despre care, în declaraţia sa făcută publică în aceeaşi zi, prin care îşi anunţa retragerea calităţii sale de membru al Uniunii Scriitorilor, Aureliu Busuioc spunea următoarele: „…nu mă simt confortabil într-o Uniune umflată în mod arbitrar la maximum cu ajutorul a numeroşi veleitari, grafomani şi plagiatori”. În acest sens, este de înţeles şi doleanţa lui Mihail Gheorghe Cibotaru, care a declarat că, atunci când va fi să plece la Domnul, nu mai vrea să fie petrecut în ultimul drum din Casa Scriitorilor…
Astăzi, după ce am fost martor la tot ce s-a întâmplat la 29 octombrie, îmi pun o întrebare firească: ce vor, totuşi, scriitorii? Oare aceasta nu se va repeta şi la 28 noiembrie, când în fruntea statului ar putea reveni la putere bolşevicii? Păzea!