Sindicatele din Educație anunță proteste dacă salariile nu vor crește la 1 septembrie

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) anunță acțiuni de protest în cazul în care majorările salariale prevăzute de Legea nr. 270 nu vor fi aplicate începând cu 1 septembrie 2026. Decizia a fost luată pe 10 august, în cadrul unei ședințe extraordinare a Biroului Executiv al Federației.
Sindicaliștii susțin că aplicarea majorărilor salariale promise pentru începutul noului an școlar este în continuare incertă și acuză Guvernul că nu își respectă angajamentele asumate față de angajații din domeniul Educației și Cercetării.
Potrivit FSEȘ, în cadrul Comisiei de Consultări și Negocieri Colective dintre Ministerul Educației și Cercetării și Federația Sindicală nu s-a ajuns la un compromis privind modul de aplicare a majorărilor.
Una dintre variantele discutate a fost acordarea unor compensații financiare cuprinse între 3.000 și 4.000 de lei pentru perioada în care efectele majorărilor salariale nu s-ar resimți. Valoarea compensațiilor ar urma să fie stabilită în funcție de sarcina didactică și alte criterii.
Federația consideră însă că o asemenea soluție nu poate înlocui majorarea efectivă a salariilor începând cu 1 septembrie.
Sindicaliștii îi cer premierului Vasile Tofan ca Guvernul să respecte angajamentul privind majorările salariale și să prezinte un calendar clar și asumat pentru implementarea acestora.
În urma ședinței extraordinare, Biroul Executiv al Federației a stabilit mai multe acțiuni sindicale.
- 19 august 2026 – proiectul de modificare a Legii nr. 270 urmează să fie supus votului în ședința Guvernului. În aceeași zi, FSEȘ anunță organizarea unei acțiuni de pichetare în fața Guvernului.
- 1 septembrie 2026 – în cazul în care majorările salariale nu vor fi aplicate conform angajamentelor, sindicatul anunță declanșarea unor proteste naționale pe parcursul întregii luni.
- 1 octombrie 2026 – FSEȘ anunță că va examina posibilitatea declarării „Stării de Urgență în Educație”.
- 5 octombrie 2026, de Ziua Mondială a Educației, sindicatul planifică o acțiune sindicală națională și anunță boicotarea festivităților oficiale.
Federația face apel la organizațiile sindicale primare să se mobilizeze pentru acțiunea din 19 august și susține că amploarea acesteia va influența intensitatea eventualelor proteste ulterioare.
FSEȘ afirmă că va continua să ceară aplicarea majorărilor salariale de la 1 septembrie și susține că eventualele constrângeri bugetare nu trebuie să ducă la amânarea angajamentelor asumate față de angajații din sistemul educațional.
Ami tim că în cadrul unui interviu, președinta Maia Sandu a menționat că majorarea salariilor pentru angajații din sectorul bugetar, planificată inițial pentru 1 septembrie, va fi amânată, întrucât proiectul trebuie armonizat cu noua reformă bugetar-fiscală prezentată de Guvern.
Șefa statului a explicat că Executivul trebuie mai întâi să stabilească impactul financiar al modificărilor fiscale și să evalueze dacă veniturile estimate la buget sunt suficiente pentru a acoperi costurile majorărilor salariale.