Actualitate

„Sistemul educaţional este prioritatea nr. 1 a Guvernului”

Vlad Filat i-a asigurat că Guvernul va acorda în continuare o atenţie deosebită domeniului educaţional şi va respecta toate angajamentele asumate privind salarizarea lucrătorilor din învăţământ. El i-a informat că, din ianuarie 2011, majorarea salariilor cadrelor didactice va constitui 12,5%, iar începând cu 1 septembrie – încă 12,5%. Astfel, potrivit lui, în anul 2011, salariile profesorilor vor spori cu 25 la sută. În context, premierul a specificat că majorarea retribuţiilor va avea loc în conformitate cu Planul de acţiuni al Guvernului şi cu prevederile Acordului încheiat cu Fondul Monetar Internaţional. „Procesele pe care le-am demarat, având drept obiectiv integrarea europeană a R. Moldova, urmează să aducă beneficii tuturor cetăţenilor ţării noastre. Însă acest proces este de durată şi necesită implicarea tuturor”, a mai declarat Filat.
La rândul său, ministrul Educaţiei, Leonid Bujor, a amintit că, anul curent, Guvernul a alocat 39,6 mln. lei pentru editarea manualelor, asigurând reeditarea a 44 de titluri de carte, ceea ce nu s-a făcut timp de 15 ani. Alte 36 mln. lei au fost acordate în spijinul tinerilor care locuiesc în căminele studenţeşti.

În cadrul întrevederii au luat cuvântul mai mulţi profesori. Aurel Marinciuc, conferenţiar la Universitatea Tehnică, cadru didactic cu o vechime de muncă de 55 de ani, s-a pronunţat pentru reînfiinţarea asociaţiilor învăţătorilor.

„Ce aveţi de gând să faceţi pentru tinerii învăţători?”, a întrebat Alexandru Frâniuc, profesor de istorie la Liceul Teoretic din Grătieşti. Iar Elena Arnăutu, profesoară de limba şi literatura română la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Hânceşti, a abordat problema acordării spaţiului locativ pentru tinerii specialişti, ea solicitând în acest sens înlocuirea indemnizaţiilor de 30 mii de lei cu un împrumut de lungă durată pentru construcţia locuinţelor. În acest sens, premierul a amintit că, în 2010, au fost alocate 10 mln. lei pentru procurarea sau renovarea locuinţelor destinate tinerilor specialişti din domeniile învăţământului şi medicinei, în 2011 aceste mijloace urmând să fie majorate.

Celor 30 de profesori, selectaţi de către ministerul de resort, li s-a acordat, din Fondul Guvernului, câte o indemnizaţie unică în mărime de 500 lei.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *