Actualitate

Slusari: “Am avut un gram de speranță și am așteptat, ieri, ca domnul Spînu să demisioneze”

Slusari menționează că a așteptat ca ministrul să conștientizeze că "oferă grupărilor politico-criminale un bun prilej pentru atac și destabilizare a situației, să recunoască că a comis mai multe greșeli și să plece", transmite Știri.md.

Ex-deputatul în acuză pe Spînu de incompetență și că a devenit un avocat al Moldovagaz, al lui Vadim Ceban și că pune la bătaie alți colegi din Parlament și Guvern.

În postarea sa, Alexandru Slusari prezintă câteva fapte cronologice:

a) ÎNTÂRZIERE. Negocierile privind noul contract cu Gazprom ministrul Infrastructurii trebuia să le inițieze în luna august, a doua zi după investirea Guvernului Gavrilița. Oare nu era cunoscut când expiră acordul vechi și deja nu se vedeau tendințele pe piața gazelor? Dar a venit Kozak și a promis că totul va fi ok, că contractul va fi prelungit în aceleași condiții și nu știu de ce guvernul l-a crezut. Două luni importante până la începutul sezonului rece au fost ratate.

b) FACTORUL TRANSNISTRIEI. Pentru discuția din octombrie, care s-a produs pe fundalul stării de urgență în sectorul energetic al Moldovei, echipa guvernamentală a venit nepregătită și în mare panică. De acest lucru au fost uimiți și cei de la Gazprom. Din start partea moldovenească a spus că subiectul Transnistriei nu se pune în discuție, că acolo sunt cetățenii noștri și nu poate fi nici vorbă ca regiunea separatistă măcar pe o zi să rămână fără gaz. Deci, Moldova necondiționat a dat acordul să finanțeze în continuare regimul separatist cu acumularea datoriilor enorme. Din acel moment poziția noastră în raport cu Rusia a devenit extrem de vulnerabilă. 

c) PREȚUL DE "PIAȚĂ". Domnul Spînu era în exaltare de la prețul final al contractului și a încercat să extindă această stare de spirit în întreaga societate. Până în prezent dânsul operează cu cifre manipulatorii precum că noi plătim un preț mult mai mic decât cel de piață, care el nu știu de ce îl consideră cel bursier. Bursele sunt indicatori importanți pentru orientare în prețuri, dar acolo, mai des se procură gazele în cantități mici, așa cum Moldova le-a importat în octombrie – cu căldarea.

Or, contractele de lungă durată și în volume mari sunt semnate la prețuri mult mai mici, decât cele bursiere. Mai ales că aceste prețuri sunt foarte volatile și speculative. Evident că marea majoritate a statelor occidentale cumpără gaz mai scump decât cea mai săracă țară din Europa. Dar să știți că, de exemplu, țările Baltice plătesc pentru gazele naturale doar un pic mai mult în comparație cu Moldova, iar Georgia primește gaz la preț mai mic. Toate aceste țări, ca și Moldova, nu dispun de propriul gaz și niciuna din ele nu poate fi suspectată de simpatii enorme față de Federația Rusă.

Prețul de piață se negociază, reieșind în primul rând din capacitatea de plată a populației. Vă propun să vedeți analiza lunară a cantităților de gaze, care pot fi procurate în diferite țări pe un salariu mediu pe economie și o să vă convingeți că Moldova are acum un contract foarte scump, care nu poate fi obiectul mândriei pentru domnul Spînu. Acest lucru, apropo, noi toți îl simțim acum cu prisosință.

d) CEL MAI IMPORTANT MOMENT. Ministrul și unii deputați, care au sărit în apărarea lui, insistă că condițiile plății în avans și riscul deconectării în 48 de ore în cazul întârzierii cu plata erau și în contractele vechi, doar că rușii nu le prea atrăgeau atenția. După ce a fost acceptată formula de majorare vertiginoasă a prețului la gaz pentru Moldova, oare nu era posibil de anticipat că vor apărea probleme cu acumularea resurselor financiare pentru achitări lunare?

Delegația noastră nici nu a încercat să propună excluderea acestor prevederi discriminatorii din contract. Anume aceste puncte din contract generează în permanență crizele lunare energetice în Moldova cu riscuri de întrerupere a furnizării gazelor, sustragerea suplimentară banilor din buget și creșterea continuă a tarifului pentru consumatori.

Dacă a fost o miopie, incompetență sau rea-voință din partea Moldovagaz și a domnului Spînu să creadă că Gazprom și în continuare nu va aplica aceste pârghii asupra Moldovei, urmează să se expună organele de anchetă. Mai ales după fentarea lui Kozak din august, ministrul nostru trebuia să fie de zece ori mai exigent și să discute fiecare virgulă suspectă din contract. Pentru mine este absolut cert că după asemenea «negocieri» domnul Spînu nu are dreptul să rămână viceprim-ministru și ministrul Infrastructurii și este obligat să-și asume eșecul de la Sankt Petersburg", scrie Slusari.

Anterior, ministrul a declarat în cadrul unei conferințe că nu îi este frică de demisie, dimpotrivă este gata să renunțe la funcție în momentul în care ar înțelege că nu face față responsabilităților pe care le are. Totodată, două partide cer demiterea viceprim-ministrului Andrei Spînu.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *