Un astfel de roman, alcătuit din șapte povestiri scurte, îl constituie volumul Pogoară-te, Moise. Titlul cărții e legat de ultima povestire în care Mollie Beauchap îl deplânge pe nepotul său condamnat la moarte, pe care îl numește Iosif – vândut de alb Egiptului. Trimiterea e spre cântecul vechi, de aproape două secole: "Oh, let my people go!", legat de episodul biblic al eliberării evreilor de sub faraon prin intervenția lui Moise, dar care pentru cei de culoare semnifica eliberarea din sclavie.
Personajul cheie al acestor povestiri e albul Isaac McCaslin, cel care crescând lângă indianul Sam Fathers înțelege că pământul nu poate aparține unui singur om, așa cum nici aerul nu e al unuia sau altuia. Cumva, prin chiar numele său – Isaac, e cel care îi precede și pe Iosif, și pe Moise. E cel care doar întrezărește ceea ce ar trebui să vină, dar înțelege că mai e foarte mult până atunci. Fiindcă – așa cum spune Faulkner – e unchiul tuturor și tatăl nimănui.
Sudul nu poate păstra decât limite teoretice între indieni, afro-americani și albi. În realitate ei sunt atât de amestecați încât nici nu mai știu cine e neam cu cine. Isaac înțelege cel mai bine aceste lucruri, se identifică fățiș cu pădurile sălbatice și nu intervine atunci când ele sunt distruse de civilizație, ci pune acest fapt în raport direct cu viața lui aproape sfârșită. Povestirea Ursul e considerată una dintre cele mai complexe și reușite povestiri scurte, și nu doar din cele scrise de Faulkner. Probabil și cea mai spirituală. Vânarea Bătrânului Ben, ursul, e o metaforă pentru ceea ce va urma. Ursul reprezintă ceea ce va pierde Isaac McCaslin: indianul Sam Fathers (care moare în același timp cu ursul) și până la urmă toți ceilalți. "El este Omul" – spune Sam la un moment dat.
William Faulkner își scrie poveștile într-un stil halucinant, spunând multe și ascunzând și mai multe. Uneori trebuie să te reîntorci la paginile precedente. Dialogurile ample par mereu spuse de același personaj, ca și cum sunt spuse de un singur om, dar acela e cu majusculă ca Bătrânul Ben. Trecutul, prezentul și viitorul se amestecă și se succed într-un vârtej amețitor care anulează practic referința, trasformându-le în veșnicie. Nu există de fapt decât un prezent continuu. Tot așa cum rasele se amestecă până rămâne una, cea creată de El la început, căreia El i-a dat pământul. Oximoronul e la el acasă în această carte. Cumva antinomiile devin asemenea remodelând lumea după gândurile oamenilor. Ca în Solaris, gândurile materializează lumea, motiv pentru care pădurea moare odată cu Isaac.
William Faulkner e extraordinar și e încă o dovadă că un adevărat scriitor are nevoie atât de propria experiență cât și de empatie. Doar trăind – și suferind în același timp – Sudul, a putut să scrie astfel de cărți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
