Sondaj: Popularitatea președintelui Biden este în scădere
Popularitatea preşedintelui Joe Biden este în scădere, americanii contestând în principal modul în care el a gestionat pandemia şi situaţia economică, potrivit unui sondaj The Associated Press – NORC Center for Public Affairs Research.
În iulie, două treimi dintre americani au fost de acord cu măsurile luate de el în contextul pandemiei, însă acum doar 54% dintre ei îi aprobă acţiunile.
Per ansamblu, activitatea lui Biden de până acum este aprobată de 54% dintre americani, faţă de 59%, luna trecută. Deşi este un rating relativ solid pentru un preşedinte aflat în primul an în funcţie, având în vedere polarizarea politică a naţiunii, este un semn îngrijorător pentru Biden, care se confruntă cu cele mai importante provocări, pe plan intern şi internaţional, din mandatul său.
Luna trecută, 66% dintre americani au aprobat acţiunile lui legat de pandemie, acum totalul acestora a scăzut cu 12 puncte. Declinul coincide cu deteriorarea situaţiei din Afganistan, pe fondul retragerii trupelor americane şi preluarea puterii de către talibani, pe 15 august.
Sondajul a fost realizat în perioada 12 – 16 august, pe un eşantion reprezentativ de 1.729 de adulţi.
Americanii sunt împărţiţi privind modul în care Biden gestionează problemele de politică externă (47%, de acord; 51%, în dezacord) şi de securitate naţională (52%, de acord; 46%, în dezacord). Legat de economie, 49% sunt de acord cu modul său de acţiune (faţă de 57%, luna trecută) şi tot atâţia dezaprobă acum măsurile lui. (News.ro)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!