Actualitate

Spion rus prins în Germania

Unul dintre spioni este un expert civil Manfred K. (60 de ani) de la baza aeriană Ramstein, din vestul Germaniei, care ar fi fost racolat de serviciile secrete ruse.

Potrivit unor surse neoficiale, preluate de The Times (ediţia de luni), Serviciul Federal de Securitate (FSB, fostul KGB) i-ar fi propus acestuia circa 7 miloane de lire sterline (aproximativ 11 milioane de dolari) pentru informaţii top secret.

După cum a stabilit ancheta, bărbatul descărca informaţii confidenţiale despre planurile tactice ale operaţiunilor americane din întreaga lume, precum şi parolele secrete ale unor programe de calculator destinate numai comandamentului suprem al Alianţei Nord-Atlantice.
Al doilea presupus spion este un pilot de elicopter din Laupheim (Baden- Württemberg), care copia detalii ale operaţiunilor forţelor speciale germane în Afganistan. La un loc cu parolele secrete, el urma să predea şi o serie de fotografii făcute din satelit pe teritoriul inamic de serviciile de informaţii franceze unei jurnaliste care scrie o carte despre terorism.

Unul dintre oficialii de securitate germani a estimat ca ‘incomensurabile’ daunele care ar fi rezultat din scurgerea acestor informaţii. 

DW

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *