Actualitate

Spre deosebire de autorități, magazinele sociale ale lui Șor reușesc să mențină accesibile prețurile la produse de primă necesitate

Beneficiarii magazinelor sociale critică guvernarea pentru că admit majorarea necontrolată a prețurilor și spun că, dacă nu ar exista magazinele „Merișor”, viața lor ar fi mult mai grea.

„Pensiile noastre sunt foarte mici, iar magazinele sociale ne garantează că mâine nu vom muri de foame. Dacă cei de la putere nu se gândesc la noi e bine că cei de la „Merișor” se gândesc la noi. Aici noi putem cumpăra pâine de doi lei și alte produse la prețuri accesibile”, spune Ala Stepanova, una dintre beneficiarele magazinului sociale din sectorul Râșcani al Capitalei.

Directorul rețelei magazinelor sociale „Merișor”, Vitalie Cușnir, spune că beneficiarii magazinelor, care au pensii sau alocați sociale mizere, reușesc să economisească substanțial.

„Echipa Partidului ȘOR, care implementează acest proiect social extrem de important, își propune, în perioada următoare, să diversifice sortimentul de mărfuri și produse”, a spus Cușnir.

Iar deputata din partea Partidului „ȘOR”, Reghina Apostolova, declară că, în pofida presiunilor și a piedicilor puse de autoritățile centrale, rețeaua de magazine sociale a fost extinsă și sunt salvatoare pentru mulți dintre beneficiari.

„Magazinele sociale sunt pentru mulți cetățeni colacul salvator. Aici, o pâine costă doi lei, prețurile la lapte, terciuri și alte produse sunt mult mai mici decât în alte unități comerciale”, susține deputata.

Reghina Apostolova declară că echipa Partidului „ȘOR” își propune să extindă rețeaua de magazine sociale, astfel încât să ajuta cât mai mulți oameni. Deputata spune că statul ar trebui să susțină inițiativa formațiunii.

Primul magazin social „Merișor” a fost deschis de Ilan Șor în 2015. Rețeaua de magazine „Merișor” numără, în prezent, aproape 130 de unități, inclusiv circa 50 de magazine sociale mobile. Numărul beneficiarilor se ridică la aproximativ 300 000.


 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *