Stăruim să ne străduim

Şi totuşi, în comunicarea curentă verbul a se strădui este utilizat în cazuri când nu se are în vedere mare efort sau trudă, osteneală deosebită, de aceea, n-ar trebui să apară în contexte ca „străduiţi-vă să nu faceţi zgomot”, „eu m-am străduit să ajung la timp”, „ne străduim să păstrăm curăţenia” etc.

În funcţie de situaţie şi de context, în loc de străduieşte-te se poate spune: fii atent să nu faci zgomot, încearcă să memorizezi, fă tot posibilul să te încadrezi în timp, fă aşa ca să-ţi ajungă aceşti bani, vezi să nu te frigi, aveţi grijă să păstraţi curăţenia ş.a. – sunt multe posibilităţi de exprimare ce n-ar trebui blocate de a se strădui.

Există încă un aspect important legat de acest verb – el se conjugă după modelul eu mă străduiesc, tu te străduieşti, el se străduieşte, ei se străduiesc, să se străduiască ş.a.m.d., şi nu sunt corecte formele „eu mă strădui, tu te strădui, el se străduie”. Această paradigmă e proprie verbului (nereflexiv) a stărui, având cu totul alt sens, şi anume, a ruga insistent şi în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista, iar formele corecte de conjugare a verbului a stărui sunt eu stărui, el stăruie, ei stăruie.

Nu trebuie trecută cu vederea nici semnificaţia adjectivului stăruitor, sensul acestuia fiind care stăruie, care insistă; insistent; perseverent; neclintit, ferm, tenace. Asemenea calificative n-ar trebui utilizate la întâmplare, căci ele nu totdeauna sunt potrivite când se vorbeşte, de exemplu, de şcoală, mai familiare fiind în asemenea situaţii tradiţionalele sârguincios, silitor, harnic.