Actualitate

Statul va acorda subvenții de 40 de mii de lei pentru crearea fiecărui loc de muncă

Obiectivul Guvernului este înfiinţarea unui mecanism de stimulare a investiţiilor, având ca scop dezvoltarea economică prin crearea de noi locuri de muncă și diminuarea migrației. Mijloacele pentru subvenționare sunt prevăzute în cadrul bugetar pe termen mediu 2018-2020, începând deja cu anul 2019. Pentru aceasta sunt planificate alocaţii în sumă de 40 milioane de lei.

Subvențiile vor fi acordate persoanelor juridice, cu excepția entităților cu capital integral sau majoritar de stat (mai mult de 50 la sută), care practică activitate de întreprinzător în Republica Moldova, a cărui cerere a fost evaluată pozitiv și care a obținut aprobarea finanțării. Statul va sprijini crearea locurilor de muncă pentru bărbați cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, precum și cu vârsta de peste 45 de ani, femei de toate vârstele.

Companiile vor primi subvenții cu condiția să atingă o creștere a numărului de salariați cu cel puțin 100 de persoane și să asigure un salariu mediu lunar pentru persoanele angajate subiecți ai subvenției nu mai mic decât 75 la sută din cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul de gestiune aprobat de Guvern.

Agenții economici mai trebuie să nu aibă restanțe la achitarea impozitelor și taxelor față de bugetul public național, cu excepția cazurilor de reeșalonare a datoriilor invocate, conform acordurilor încheiate. De asemenea, își asumă obligația de a menține, pe o perioadă de cel puțin trei ani de la ultima tranșă de plată a subvenției, numărul de salariați, inclusiv din categoria persoanelor subiecți ai subvenției cel puțin la nivelul menționat în acordul de subvenționare. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *