Strigătul de disperare al lui Voronin

Mesajele transmise de el în acele zile erau adevărate strigăte de disperare. Ameninţarea că va deschide focul asupra tinerilor ieşiţi în stradă (chiar dacă a fost făcută prin vocea altcuiva) reprezintă pragul maxim de disperare al unui lider căruia i se scurgea puterea printre degete. Apoi vine identificarea imediată a vinovatului: România, care ar fi organizat o tentativă de lovitură de stat cu scopul de anexare a R. Moldova.

Bineînţeles, după găsirea vinovatului a urmat pedepsirea lui: expulzarea ambasadorului României şi impunerea unui regim de vize. Şi nu în ultimul rând a venit represiunea dură şi în afara legii. Toate acestea nu sunt de fapt decât mesaje către puternicii Moscovei: nu mă doborâţi de la putere, eu, Vladimir Voronin, vă sunt credincios! Vedeţi? îi acuz pe români! Eu cred că Vladimir Voronin ştia prea bine că violenţele din Chişinău au fost orchestrate de la Moscova şi a făcut tot ce a putut pentru a-şi scăpa pielea. Până la urmă, cel mai la îndemână îi era să acuze România şi chiar se pricepe să facă acest lucru.

Filmuleţul lansat în aceste zile cu dezvăluiri despre 7 aprilie vine să demonstreze că revoluţia de la Chişinău de acum trei ani a fost instrumentată de la Moscova. Există în acest film un amestec bine dozat de adevăruri, jumătăţi de adevăruri şi minciuni care îl face să fie perfect pentru declanşarea câtorva zeci de teorii ale conspiraţiei. Se pot face orice fel de legături şi combinaţii, oricine poate fi scos erou sau vinovat. Adevăratele puncte de rotaţie în istorie au acest defect al lipsei de claritate. Ce se vede la suprafaţă nu prea are de obicei niciun fel de legătură cu realitatea. Violenţele de stradă din 7 aprilie 2009 de la Chişinău nu au fost o revoltă prooccidentală – chiar dimpotrivă. Aceste evenimente ar fi putut avea orice fel de urmare – de la dezintegrarea R. Moldova până la alipirea ei la oricare dintre uniunile existente la Răsărit şi la Apus. Este meritul alegătorilor că s-a reuşit păstrarea unui echilibru, că s-au evitat nişte derapaje periculoase. „Revoluţia Facebook” din 7 aprilie va rămâne ca o nebuloasă în jurul căreia se vor broda tot felul de legende şi va legitima destule cariere publice.

AIE-1 şi AIE-2 nu au apărut ca urmare a evenimentelor din 7 aprilie, ci împotriva lor. Existenţa AIE a blocat derapajele majore vizate de organizatorii violenţelor de stradă. Iar Voronin a înţeles (deşi destul de târziu) că se aştepta de la el o represiune sângeroasă. Drumul R. Moldova spre Uniunea Europeană este mai periculos decât ar fi fost normal – şi abia se află la început. Dezvăluirile despre 7 aprilie întăresc o concluzie evidentă de multă vreme: nu toţi cei care arborează tricolorul sunt cu adevărat români.