SUA au condamnat cenzurarea „fără precedent” a presei din Rusia

Statele Unite ale Americii au condamnat, vineri cenzurarea „fără precedent” a presei din Rusia, care se reflectă, în special, prin blocarea site-urilor de Internet ale opoziţiei şi interzicerea surselor alternative de informare pe tema crizei din Ucraina, potrivit unor informaţii AFP. Un posibil pretext pentru măsurile de cenzură aplicate Internetului l-au reprezentat atacurile informatice care, potrivit Reuters, au afectat site-urile Băncii Centrale a Rusiei şi Kremlinului.
Statele Unite, ţară ce se confruntă, la rândul său, cu un scandal de spionaj pe Internet, au anunţat că sunt profund tulburate de îngustarea bruscă a spaţiului alocat presei independente şi libere din Rusia, potrivit unei purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, Marie Harf.
Aceasta acuza că, în cursul anului trecut, guvernul rus a aprobat o serie de legi care instaurează o cenzură şi restricţii fără precedent în presă şi publicaţiile pe Internet. Marie Harf a evocat demiterea Galinei Timcenko, redactorul-şef al celui mai vechi şi citit site de ştiri din Rusia, Lenta.ru. Aceasta a fost demisă sub acuzaţia că ar fi difuzat documente cu caracter extremist.
Demiterea Galinei Timcenko s-a produs după ce site-ul Lenta.ru a difuzat un interviu cu un membru al Pravîi Sektor (Sectorul de Dreapta), o mişcare radicală şi naţionalistă ucraineană care s-a aflat în prima linie în timpul ciocnirilor din Kiev. Un alt scandal de cenzură a vizat blocarea, de către autorităţi, a accesului către blogul opozantului Aleksei Navalnîi şi către alte trei site-uri critice la adresa Kremlinului.
Potrivit unor experţi, citaţi de AFP, criza ucraineană şi schimbarea puterii la Kiev, prezentate în presa oficială rusă ca o lovitură de stat extremistă sprijinită de occidentali pentru interese geopolitice, au declanşat acest nou demers de cenzurare a presei libere.
Pe de altă parte, puterea de la Moscova s-ar fi confruntat cu atacuri ale unor grupuri de hackeri, potrivit Reuters, însă oficialii de la Kremlin au negat informaţiile spunând că în cazul paginii de Internet a preşedinţiei ruse a fost vorba doar de probleme tehnice temporare, care au şi fost soluţionate rapid.
De cealaltă parte, însă, chiar înainte de şedinţa pe tema ratelor dobânzii a Băncii Centrale de la Moscova, website-ul instituţiei a fost atacat de hackeri. Potrivit analiştilor, oficialii bancari intenţionau o majorare a dobânzilor de referinţă în urma deprecierii rublei ce a urmat declaraţiei făcute de Puţin, potrivit căreia Rusia ar avea dreptul să intervină militar în Ucraina.
sursa: romanialibera.ro