Actualitate

SUA bănuiesc că Rusia și China se pregătesc de ”război în spațiul cosmic”

Cecil Haney, comandantul United States Strategic Command susține că state precum Coreea de Nord, Iran, dar și unele organizații islamiste au deja acces la tehnologiile spațiale. „Trebuie să înțelegem că, în ciuda eforturilor noastre, conflictul viitor poate începe sau se poate extinde în spațiu”, – a spus Haney.

Amenințarea vine în special de la Moscova și Beijing. Astfel, Frank Rose, asistentul secretarului de stat pentru problemele de control al armelor isi manifesta ingrijorarea cu privire la „dezvoltarea armelor anti-satelit de catre Rusia și China”. În același timp, el a spus că Washingtonul încearcă să prevină extinderea conflictelor în spațiul cosmic. „De un viitor conflict spațial nimeni nu este interesat”, – a spus Rose.

„Orice operațiune militară, care are loc acum în lume, într-o formă sau alta depinde în mod critic de spațiu”, – a declarat John Hiten, comandantul forțelor spațiale americane.

După ce China a testat o racheta care a ajuns pe o orbită îndepartata, unde se afla principalii sateliți militari ai SUA, inclusiv cele utilizate pentru sarcini cum ar fi controlul bombelor de mare precizie sau urmărirea inamicului, Washingtonul a început sa cheltuie anual miliarde de dolari pentru a îmbunătăți tehnologia spațiala. Hiten sustine ca aparatele aflate pe orbita sunt „activele imobiliare cele mai valoroase din spațiu”.satelit

Acum, oficialii apărării se axeaza pe dezvoltarea de tehnologii care vor proteja sateliții și vor monitoriza acțiunile inamicului. De asemenea, oficialii se gandesc ca pe viitor să trimită în spatiu sateliți de mici dimensiuni, care vor fi mult mai greu de urmărit.

In acest an, Pentagonul intenționează să aloce programelor spațiale 22 miliarde $. Alte 5 miliarde $ vor fi investite în ”exercitii spațiale”. Potrivit ziarului, această sumă include cele doua miliarde $ cheltuite pe așa-numitul „control spațial” care include, printre altele, un program secretizat de ofensivă în cosmos.

paginaderusia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *