Externe

SUA va cumpăra pentru Ucraina un sistem avansat antirachetă – surse Reuters

Statele Unite vor anunța probabil în această săptămână achiziționarea unui sistem avansat de apărare antirachetă sol-aer cu rază medie și lungă de acțiune pentru Ucraina, a declarat duminică pentru Reuters o sursă familiarizată cu această chestiune.

De asemenea, se așteaptă ca Washingtonul să anunțe și alte tipuri de asistență de securitate pentru Ucraina, inclusiv muniție suplimentară de artilerie și radare de contra-baterie pentru a răspunde nevoilor exprimate de armata ucraineană, a adăugat sursa.

Armamentul este cel mai recent ajutor oferit Ucrainei de către Statele Unite. Luna aceasta, președintele Joe Biden a convenit acordarea unui ajutor militar de 700 de milioane de dolari Ucrainei, inclusiv sisteme avansate de rachete care pot lovi cu precizie ținte cu rază lungă de acțiune.

Muniții, radare de contracarare a tirurilor, o serie de radare de supraveghere aeriană, rachete antitanc Javelin suplimentare, precum și arme antiblindate fac, de asemenea, parte din acest pachet, au declarat oficialii.

Un alt efort, de a vinde Ucrainei patru drone mari ce pot fi dotate cu armament, a fost întrerupt la începutul acestei luni, pe fondul îngrijorărilor că echipamentul lor radar și de supraveghere ar putea crea un risc de securitate pentru Statele Unite dacă ar cădea în mâinile Rusiei.

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Google News!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.