Actualitate

Surse: Fostul prim-vicepreședinte al PDM, Oleg Serebrian l-ar putea înlocui pe Kulminski

De asemenea, sursele ne-au informat că mâine dimineața acesta ar urma să meargă la Președinție pentru a depune jurământul în fața Maiei Sandu, iar ulterior va fi prezentat de către premierul Natalia Gavrilița echipei din cadrul Biroului Politici de Reintegrare. Am încercat să obținem o confirmare de la Oleg Serebrian, însă acesta are telefonul închis.

Astăzi, Natalia Gavrilița a anunțat despre faptul că noul vicepremier va participa la ședința Guvernului din 19 ianuarie. 

În 1992 – 1993, Oleg Serebrian a fost secretar II în Direcția Europa și America de Nord a Ministerului Afacerilor Externe (MAE) al Republicii Moldova. Între 1993 și 1994 a fost secretar I în Direcția Europa și America de Nord a MAE al Republicii Moldova și concomitent, lector la catedra de istorie antică și medievală a Universității „Ion Creangă” din Chișinău, apoi, între 1994 și 1995, a fost șeful secției România în Direcția Europa și America de Nord a MAE al Republicii Moldova.

Între 1998 și 1999, după susținerea tezei de doctor, revine în ministerul de externe de la Chișinău, ocupând concomitent funcțiile de șef al Direcției Analiză Politică și purtător de cuvânt al ministrului. Din 1999 până în 2005 a fost prorector al Universității Libere din Moldova (ULIM).

Între 2005 și 2010 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, în 2005 – 2006 fiind membru al Biroului Permanent al Parlamentului. Din iulie 2010 pînă în iulie 2015 a fost Ambasadorul Republicii Moldova în Franța și delegat permanent al Republicii Moldova la UNESCO.

La 7 decembrie 2010 Oleg Serebrian a fost ales, pentru un mandat de doi ani, Președinte al Congresului Uniunii Latine . La 13 noiembrie 2015 a fost numit prin decret prezidențial Ambasador al Republicii Moldova în Germania, funcția pe care a deținut-o până în data de 3 decembrie 2021.

La 3 ianuarie 2022 a fost numit directorul Institutului Diplomatic de pe lângă Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Între anii 2001 și 2008, Serebrian a fost președintele Partidului Social-Liberal. La 10 februarie 2008, în urma fuziunii PSL cu Partidul Democrat din Moldova, a fost ales prim-vicepreședinte al PDM, funcție din care a demisionat în iunie 2010.

Vă amintim că, funcția de viceprim-ministru pentru Reintegrare a devenit vacantă după ce principalul negociator al Republica Moldova în procesul de reglementare transnistreană, Vladislav Kulminski, și-a anunțat demisia la data de 5 noiembrie 2021. Acesta susține că demisia sa a fost determinată de nașterea copilului său și de starea de sănătate a soției.

La mijlocul lunii decembrie 2021 premierul anunța că există un posibil candidat la funcția de vicepremier pentru reintegrare, însă se discută cu mai multe, așa cum domeniul este unul special, iar viziunile persoanei alese pentru această funcție ar trebui să coincidă cu viziunile instituțiilor statului.

Sursa: deschide.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *