Susținerea apartenenţei la UE este în creștere
Acestea relevă faptul că cetățenii europeni se aşteaptă ca Uniunea Europeană să răspundă cu o singură voce temerilor mari legate de recentele evenimente internaționale care au transformat lumea într-un loc mai nesigur şi mai periculos. Depinde de noi, liderii politici, să le demonstrăm că au dreptate să aibă aceste așteptări. În acest scop, trebuie să îi convingem, prin acţiunile şi deciziile noastre zilnice, că Uniunea Europeană poate atât să le protejeze, cît şi să le facă viaţa mai bună”. Sondajul, comandat de Parlamentul European și publicat vineri, arată că 57% dintre europeni consideră că apartenența ţării lor la Uniunea Europeană este un lucru bun, în creștere cu 4 puncte procentuale față de sondajul din septembrie 2016 și aproape la același nivel ca în 2007 (58%), înainte de începerea crizei financiare și economice. 54% dintre români consideră un lucru bun faptul că ţara noastră este în blocul comunitar, faţă de 53% în 2016.
Procentele diferă semnificativ de la o țară la alta. O nevoie mai mare de acţiune la nivelul Uniunii în ce priveşte lupta împotriva terorismului, șomajului și evaziunii fiscale Reacționând la ultimele evenimente geopolitice, 73% din respondenți preferă găsirea unui răspuns comun de către UE, și nu acțiuni naționale individuale, la situaţii precum: instabilitate tot mai mare din lumea arabă (73% în UE, faţă de 55% în România), creșterea influenței Rusiei (71% în UE, faţă de 57% în România) și a Chinei (71% în UE, faţă de 55% în România), Brexit (63% în UE, faţă de 51% în România) sau alegerea lui Donald Trump (64% în UE, faţă de 48% în România). O majoritate puternică cere, de asemenea, ca UE să facă mai multe eforturi pentru a face față provocărilor curente, cum ar fi lupta împotriva terorismului (80% în UE, 78% în România) şi șomajului (78% în UE, 78% în România), protecția mediului (75% în UE, 76% în România) și combaterea evaziunii fiscale (74% în UE, 79% în România).
Un număr din ce în ce mai mare de europeni (43% în UE, 45% în România) consideră că vocile lor contează la nivel european, mai mult ca în orice alt an din 2007 până în prezent, și cu 6 procente în plus față de 2016. În cazul României, creșterea este de 7 procente faţă de anul trecut. 63% dintre europeni, respectiv 48% dintre români, consideră că vocea le este auzită la nivel național.
Sursa: paginaeuropeană.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!