Taberele de odihnă din Chişinău îşi încep activitatea la 1 iunie
Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei capitalei, anul curent în taberele de odihnă vor merge circa 20 de mii de elevi din municipiul Chişinău. Peste 4,7 mii de copii vor primi bilete gratuite. Taberele cu sejur de zi vor activa timp de 15 zile, iar costul biletelor va fi de 1075 lei. Din această sumă, părinţii vor achita 20%. Totodată, copiii din şcolile-internat pe parcursul întregii vacanţe vor merge în taberele „Cireşarii” şi „Alunelul”.
Potrivit informaţiilor Primăriei, în mod prioritar, locuri în taberele de odihnă se acordă copiilor care provin din familii în dificultate, monoparentale, părinţii cărora au participat la luptele de pe Nistru, la războiul din Afganistan, la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl şi copii care au obţinut rezultate excelente la învăţătură, sport.
Pentru organizarea odihnei de vară a copiilor a fost prevăzută suma de peste 29 de milioane de lei, inclusiv 25 de milioane lei pentru bilete la tabără şi 4 milioane pentru reparaţia şi pregătirea taberelor.
Sursa: IPN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!