Tânărul consumator de cultură

– Cât de instruit este consumatorul de literatură & cultură din RM?
Consumatorul de cultură este marcat de contextul politic şi economic de azi şi de ieri. După ce a fost nevoit ani buni să digereze produse culturale sovietice, care i-au modelat într-un mod defectuos fondul aperceptiv, astăzi, când este invadat de un boom informațional, în care coexistă deopotrivă kitch-ul cu produsul cultural calitativ, este pus în situația de a alege. Alegerea însă de cele mai multe ori nu e cea mai fericită… Asta ar fi din cauza contextului politic, cât despre cel economic, cât de mulţi consumatori de cultură îşi pot permite să cumpere cărţi bune şi să meargă la un spectacol de teatru? Nu prea mulţi. Prin urmare, consumatorul de astăzi este marcat de incertitudine şi confuzie valorică, precum şi de lipsa modelelor formative.

– Realizaţi, vă rog, un portret-robot al consumatorului autentic de cultură.
– Conectat la artă, implicat în literatura de bună calitate. Curios, flexibil în gândire, capabil să accepte diversitatea şi în acelaşi timp riguros şi disciplinat în acţiuni. Un consumator de cultură îşi asumă curajul propriei opinii şi a acţiunilor. Nu se lasă manipulat şi nu manipulează. Spiritul critic este arma lui împotriva manipulărilor, împotriva ideologiei şi a falsurilor. Consumatorul de cultură se lansează în dezbatere şi circuit de idei, manifestă toleranţă faţă de alte abordări, problematizează.

– La evenimentele culturale la care participaţi, tinerii au o prezenţă simţitoare sau sunt în număr mic?
– Sunt într-un număr extrem de mic. Majoritatea dintre ei nu înţeleg la ce le-ar folosi o lansare de carte, o dezbatere culturală, când la universitate fac altceva. Studenţii de la noi sunt interesaţi de beneficii de moment şi investiţii intelectuale cu finalitate foarte pragmatică, cum ar fi obţinerea notelor şi a diplomelor. De aceea plagiatul şi copiatul sunt instrumentele zilei de a obţine facil orice rezultat.

– Cum ar trebui motivaţi tinerii pentru a duce o viaţă culturală activă?
– Ar trebui motivaţi printr-o educaţie şcolară şi universitară eficientă. Or, învăţământul nostru a naufragiat într-un ocean de reguli şi concepte rigide care nu au nimic în comun cu creativitatea şi formarea spirituală a tinerilor. Mecanicizarea sporită a învăţământului, bazată pe procedura memorare-reproducere-evaluare (sau invers – pe spontaneitatea gratuită), înghesuirea cunoştinţelor studentului în grile, teste şi instrumente de notare a produs tineri interesaţi de rezultate imediate şi lipsiţi de dorinţa de a descoperi, de a însuşi pe cont propriu. Spiritul competitiv lipseşte, spiritul critic, de asemenea. În plus, situaţia dezolantă a notelor devenite produse vandabile discreditează şi mai mult imaginea învăţământului în RM.

– Anual, în Chişinău, au loc multe lansări de carte, expoziţii de pictură, sculptură, artizanat, saloane internaţionale de cărţi şi multe alte evenimente culturale, totuşi, de multe ori acestea au un caracter închis, fiind prezenţi doar colegi de breaslă. Din ce cauză se întâmplă aceasta?
– Suntem o cultură de provincie, cu orgolii de provincie şi interese de provincie. Nu ne interesează decât ceea ce se întâmplă sub nasul nostru şi dacă ne influenţează în mod direct buzunarul şi interesele de moment. Manifestările culturale nu intră în aria noastră de preocupări, dacă nu ne vizează în mod direct. Ne caracterizează veleitarismul, lucrul făcut în grabă, de mântuială. Comportamentul cultural nu se construieşte de la sine şi nu se cultivă repede. Este o acţiune în paşi mici, mulţi şi îndesaţi şi implică un efort discret, pentru care omul contemporan nu are timp. O cultură de consum presupune efect imediat şi este preferată de cei mai mulţi. Astfel se cultivă o mentalitate de consum care nu are tangenţe cu literatura şi arta autentică.

– Poate fi tânărul un consumator de cultură incomod pentru cineva?
– Este incomod pentru acele „elite gânditoare” care nu pot face faţă minţii iscoditoare a acestuia. Este incomod pentru profesorul mediocru care nu-i poate satisface nevoia de cunoaştere, pentru politicienii care urmăresc să-l manipuleze şi să-l „prostească”. E şi un motiv al conflictului de generaţii. Pe de o parte, se situează individul învăţat să nu-şi pună întrebări, să preia de-a gata formule impuse, să nu se obosească citind, analizând, participând la dezbateri inteligente şi, pe de altă parte, tânărul (rar, o! atât de rar!) dornic să provoace, să descopere noutatea, să fie competitiv, să intre în polemici sănătoase. Această atitudine este taxată de constipaţii decrepiţi drept obraznică şi incomodă.

– În timpul comunismului, când biblioteci întregi au fost închise, iar mii de cărţi interzise, se citea foarte mult. Ar trebui interzisă lectura şi acum sau există şi alte metode de stimulare a acesteia?
– Lectura, în sensul ei clasic, concurează acum de internet, de „cultura imaginii” şi provocările mijloacelor media. Existenţa literaturii depinde de pregătirea intelectuală a cititorului, de sensibilitatea acestuia. Acestea sunt premisele pentru ca o carte bună să emoţioneze, să lase urme în conştiinţa cititorului. Cititorul însă trebuie (re)cucerit prin spectacol inteligent, prin literatura care nu plictiseşte, nu sufocă prin tehnică, capabilă să rezoneze cu lumea interioară a cititorului de azi.

– Dacă ar fi să vorbim despre patrimoniul cultural al statului nostru, cine ar trebui să se ocupe de susţinerea edificiilor, locurilor naturale, promovarea operelor care prezintă valoare culturală?
– În primul rând, statul trebuie să aibă grijă de valorile sale, de patrimoniu la modul financiar, iar oamenii de cultură şi cetățeanul de rând – prin interesul şi dragostea faţă de ele.

– Care e rolul tinerilor la promovarea culturii? Ce putem face noi?
– În condiţiile în care învăţământul universitar calchiază în mod defectuos experienţe străine fără a le ajusta adecvat specificului şi necesităţilor educaţionale autohtone, tânărului nu-i rămâne decât să mizeze în primul rând pe o formaţie de autodidact. Are acces la literatură bună, la informaţie mai mult decât au avut vreodată cei de dinaintea lui şi trebuie să profite cât poate. Trebuie să evite clişeul şi tot ce este produs cultural sau literar anchilozant şi să se implice în acţiuni culturale autentice. Ce mai puteţi face voi, tinerii? Să preferaţi o bibliotecă, un vernisaj de artă, o activitate de cercetare în locul timpului liber petrecut în flecăreli şi petreceri. Să manifestaţi curiozitate pentru tot ce înseamnă act cultural. Nimic nu mă sperie mai mult decât tinerii anemici, îmbătrâniţi înainte de vreme, cu priviri şterse şi cu „idealuri” strict materiale.

– Ce sfat aţi da tinerilor însetaţi de cultură?
– În RM vocaţia, pasiunea nu prea au nimic în comun cu exerciţiul pragmatic de a câştiga bani. Pe adevăraţii intelectuali instituţiile statului nu dau doi bani. Idealurile nu au ce căuta aici. Perspectiva lipseşte. De aceea e de înţeles frustrarea tinerilor, dezamăgirea faţă de sistemul în care nu se pot afirma şi căutarea soluţiilor dincolo de terenul cultural. Această stare de provizorat nu are cum să permită împliniri şi realizări culturale. Dar, chiar şi în aceste condiţii tânărul trebuie să se cultive, să-şi construiască o identitate spirituală care-i va fi de folos pe termen lung. Important este să nu se lase înghiţit de mediocritate şi subcultură şi să nu amâne de azi pe mâine cultivarea lui spirituală. Ceea ce nu faci la timpul potrivit, nu recuperezi niciodată.