Actualitate

Tarlev: “Moldova are toate șansele să devină un stat puternic și respectat”. Nu este clar când

Moldova are toate șansele să devină un stat puternic și respectat, ca și pînă acum, dacă își va gestiona corect finanțele pentru dezvoltare.

Despre aceasta a declarat fostul premier comunist al Republicii Moldova, Vasile Tarlev, vorbind la o televiziune ruseasă din Chișinău.

Referindu-se la problema finanțelor, el a menționat că, în primul rînd, țara ar trebui să ia împrumuturi, dar aceste împrumuturi ar trebui să ofere valoare adăugată.

Președintele BNM a explicat acțiunile întreprinse în lupta împotriva inflației și a creșterii prețurilor “Adică, în primul rînd, banii ar trebui să facă bani.

Creditele sînt pentru investiții, nu pentru cheltuială. În al doilea rînd. Pot fi luate subvenții sau asistență gratuită, dar depinde de cine o ia, în ce condiții și de ce. Căci nimeni nu va da în permanență celor săraci, incompetenți. Și al treilea moment. În lume nu sînt respectați oamenii slabi și care nu se respectă. Există o zicală în popor: salvarea celor care se îneacă ține doar de cei care se îneacă. Dacă nu vom decide ce trebuie să facem și cum trebuie să facem pentru ca să trăim bine, atunci nu se va întîmpla nimic. Cei puternici sînt respectați.

Trebuie să facem noi înșine acest lucru. Iar dacă doar vom acumula datorii, dacă vom acumula împrumuturi nejustificate, iar acești bani vor merge pentru a acoperi deficitul bugetar sau pentru altceva, atunci nu vom avea viitor și va fi foarte trist și foarte dezamăgitor.

Dar Moldova are toate șansele de a se ridica din nou în picioare și de a deveni un stat respectat, așa cum a fost înainte (fără a specifica dacă este vorba de perioada lui Stalin, Ștefan cel Mare sau… Burebista- n. autorului). Dar numai să cerem nu este o cale de ieșire din situație. Eu sînt împotriva forței, împotriva războiului, sînt pentru ca noi să nu punem corect căruța în fața calului, dar pentru ca toată lumea să se afle la locul său și să mergem înainte corect”, a spus Vasile Tarlev.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


1 comentariu

  1. Da uăi cum sî nu… La pulivară o sî sî întîmpli minunea aiasta.
    Principatul Moldova a fost puternic și respectat în special sub conducerea marelui voievod Ștefan cel Mare. De ce? Fiindcă era suficient de mare, unit și cu conducători înțelepți, ceea ce nu mai e cazul acum. A nu se uita ce teritoriu ocupa principatul la acea dată și nu un ciot de pxxă ca acum. Moldova a fost ciuntită de moscali la 1812, iar „statul” ce își spune RM nu mai ocupă nici măcar așa zisa Basarabie ci a mai fost rupt în trei părți de către aceiași criminali moscali. Criminali pe care actualii locatari ai acestor pământuri îi pupă cu voioșie în cur.

Dă-i un răspuns lui BUREBISTA Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *