Cultură

„Tata Vasile” – o nouă capodoperă literară de Vladimir Beşleagă

De această dată este un volum de memorialistică întitulat „Tata Vasile”, un omagiu adus tatălui său, dar şi o descriere sinceră a unei epoci zbuciumate dintr-un sat din partea stângă a Nistrului.

„Tata Vasile” este cartea spre care Vladimir Beşleagă s-a îndreptat ani la rând. „Pentru că tatăl meu a fost unul dintre cei trei Vasile, care mi-au marcat viaţa şi modelat viaţa: a fost tata, profesorul Vasile Coroban şi colegul meu drag, Vasile Vasilache”, mărturisește scriitorul.

Vladimir Beşleagă a avut un respect deosebit pentru părinţi, care, deşi au divorţat când el era mic, au rămas împreună, de dragul singurului lor fiu. „Au rămas aşa divorţaţi şi au trăit toată viaţa. Au fost ambii oameni extraordinari. Mama, care avea puţină carte, dar era de o inteligenţă rară, și tatăl meu, care avea carte și era actor în suflet. Cartea conține nu doar numai epizoade din viaţa tatălui meu, dar şi din viaţa epocii. El se înscrie perfect în epoca din prima jumătate a secolului 20”, a spus autorul.

Deşi cunosc bine opera scriitorului, confraţii de condei au salutat noua apariţie editorială. „A fost surpriza sfârşitului de an, dacă nu chiar cumva surpriza întregului an. Este memorialistică scrisă la modul extrem de simplu. Total original este descris Mălăieştiul, care este baştina sa, părinţii şi acest titlu extraordinar „Tata Vasile” este surprinzător prin felul de a-şi înţelege feciorul la o anumită vârstă”, a spus scriitorul Nicolae Popa.

Volumul oferă multă informaţie cititorilor, cercetătorilor literari, dar şi istoricilor. „E o carte document. La noi s-a scris mult despre regiunea transnistreană, dar s-a scris din afara ei. Aici, pentru prima dată, prezintă cineva din interiorul evenimentelor. Cele 14 scrisori trimise din închisoare de tata Vasile sunt şi ele documente. Au un vocabular specific, sunt regionalisme”, a menționat criticul literar, Eugen Lungu.

La cei 84 de ani ai săi, Vladimir Beşleagă continuă să fie activ, are mai multe idei, proiecte literare, printre care şi un roman istoric. Tematica ce-l preocupă de-a lungul întregii activităţi literare.

Sursa: trm


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *