Televiziunea Română a aprobat înfiinţarea unei “entităţi funcţionale” a TVR în Republica Moldova
O hotărâre în acest sens a fost luată recent de Consiliul de Administraţie (CA) al SRTv.
Astfel, CA al TVR a aprobat înfiinţarea unei entităţi funcţionale a SRTv pe teritoriul Republicii Moldova, denumit TVR – Studioul Chişinău (titlu de lucru), în vederea identificării şi dezvoltării ofertei de programe/produse TV, cu scopul de a promova valori autentice, culturale şi ştiinţifice din societatea românească.
Numărul de posturi aferente acestei entităţi funcţionale va fi stabilit printr-o altă hotărâre a Consiliului de Administraţie al SRTv.
Pe de altă parte, Societatea Română de Televiziune a anunţat, în prima parte a acestei luni, că vrea să cumpere servicii de producţie programe TV (ştiri, reportaje, interviuri, dezbateri etc. ) de la Chişinău, din Republica Moldova. Aceste programe de ştiri, reportaje, interviuri şi dezbateri vor fi difuzate zilnic şi săptămânal, potrivit unui anunţ postat pe site-ul instituţiei şi semnat de Cristina Leorenţ, coordonatorul cu atribuţii de director al Departamentului TVR Internaţional.
Pe de altă parte, SRTv a cumpărat, prin licitaţie deschisă, echipamente necesare transmisiei TVR în Republica Moldova. Potrivit unei hotărâri recente a CA al TVR, s-au aprobat elementele de siguranţă ale contractului ce se va încheia între SRTv şi S.C. AF Marcotec SRL, având ca obiect achiziţia de echipamente pentru transmisia TVR în Republica Moldova. Valoarea contractului nu a fost făcută publică.
Pe 10 octombrie, premierul Victor Ponta, aflat în Republica Moldova, a afirmat că este nemulţumit de activitatea TVR la Chişinău, care încă lasă mult de dorit, adăugând însă că începutul a fost făcut prin deschiderea unui post al televiziunii publice româneşti şi că speră într-un management mai bun.
Televiziunea Română şi-a reluat emisia în Republica Moldova pe 1 decembrie 2013.
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) din România a acordat, pe 14 noiembrie 2013, Societăţii Române de Televiziune o licenţă secundară pentru TVR, care emite în Republica Moldova.
Prezent la şedinţa respectivă a CNA, Claudiu Săftoiu, care, la momentul respectiv, era preşedinte-director general al SRTv, a declarat că TVR va difuza în Republica Moldova un mix de programe dintre cele transmise în prezent pe posturile televiziunii publice din România şi emisiuni special dedicate publicului moldovean.
SRTv a anunţat, pe 7 noiembrie 2013, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că TVR va relua transmisia programelor în Republica Moldova pe 1 decembrie 2013. Potrivit TVR, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a transmis Televiziunii Române că a luat act de semnarea Acordului de soluţionare amiabilă a Cererii nr. 36398/08, depusă de TVR împotriva Republicii Moldova la CEDO pe 1 august 2008. Ca urmare, litigiul dintre cele două părţi a fost stins la Curtea Europeană.
Acordul de soluţionare amiabilă a cererii depuse de TVR împotriva Republicii Moldova la CEDO a fost semnat pe 12 septembrie 2013, de Claudiu Săftoiu, preşedinte-director general al TVR, şi Lilian Apostol, agent guvernamental la CEDO al Republicii Moldova, după ce autorităţile de la Bucureşti, prin secretarul de stat Bogdan Aurescu, şi cele de la Chişinău au finalizat negocierile privind colaborarea în domeniul retransmisiei serviciilor de programe ale radiodifuzorilor publici.
Potrivit acordului, Guvernul şi autorităţile Republicii Moldova vor asigura atribuirea către Televiziunea Română a unui segment din primul multiplexor cu acoperire naţională în noul sistem digital, aflat în etapa de introducere.
Pe 27 septembrie 2007, frecvenţa de stat nr. 2 din Republica Moldova, pe care emitea postul TVR 1, a fost acordată de Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) din Republica Moldova televiziunii 2 Plus. Ulterior, SRTv a atacat în instanţă decizia CCA.
Sursa: mediafax.ro