Actualitate

Tertipul invocat de Viktor Orban pentru a bloca intrarea Ucrainei în UE: are dreptate?

Tertipul invocat de Viktor Orban pentru a bloca intrarea Ucrainei în UE: ce i se poate reproșa?

Prim-ministrul ungar, Viktor Orbán, i-a răspuns, într-o scrisoare, preşedintelui Uniunii Democrate Maghiare din Ucraina, László Zubánics, care anterior i-a scris o scrisoare deschisă premierului ungar cu privire la aderarea Ucrainei la UE, a informat marţi, şeful Biroului de presă al premierului ungar, Bertalan Havasi, într-un comunicat remis Agenţiei de presă MTI, relaetază Rador Radio România.

„În primul rând, aş dori să vă asigur că Guvernul ungar va face tot ce îi stă în putinţă pentru a proteja drepturile comunităţii maghiare din Ucraina”, a subliniat, în scrisoarea sa, Viktor Orbán.

Propunerea

Premierul ungar a precizat că, în opinia sa, în acest moment, nu este oportună deschiderea negocierilor privind aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, deoarece Comisia Europeană nu a reuşit să pregătească în mod corespunzător această chestiune pentru întrunirea din decembrie a Consiliului European.

Prin urmare, a continuat premierul, „vom face o propunere potrivit căreia Uniunea Europeană să urmărească stabilirea unui parteneriat strategic cu Ucraina, în locul unei aderări complicate din punct de vedere juridic”.

Pot să vă asigur că vom continua să lucrăm, astfel încât comunitatea maghiară din Ucraina să poată trăi într-o ţară paşnică, stabilă şi în curs de dezvoltare, şi-a încheiat scrisoarea Viktor Orbán.

O aderare accelerată a Ucrainei la Uniunea Europeană nu serveşte intereselor Ungariei şi nici intereselor Uniunii Europene, a declarat, miercuri, premierul ungar, Viktor Orban, în faţa Parlamentului. “Având în vedere cifrele, analizele economice şi luând în serios faptul că discuţiile cu Ucraina ar avea obiectivul de a-i acorda acesteia statut de membru – deci nu ar fi folosite ca gest politic – întrucât aderarea nu are acest scop, atunci trebuie să spunem că acest gând în acest moment este absurd, ridicol şi neserios”, a afirmat Orban în discursul său.

Context

Ungaria îşi va menţine poziţia conform căreia UE nu trebuie să înceapă convorbirile de aderare cu Ucraina, ci ar trebui să îşi propună în schimb un parteneriat strategic cu aceasta, a subliniat Orban, adăugând că Ungaria este foarte departe de a întruni condiţiile necesare aderării la blocul comunitar.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Adrian Popa

Adrian Popa a urmat mai multe programe de formare academică în țară și străinătate, are pregătire în domeniile științe politice, relații internaționale și studii de securitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *