CSI / Rusia

Times: Pentru avionul doborât în Ucraina și Donbas vor răspunde „prietenii lui Putin”

Kremlinul speră că, în timp, Occidentul va renunţă la resentimentele sale cu privire la rolul Rusiei în acest accident, precum şi în raport cu încercările Moscovei de a redesena cu forţă graniţele europenei.

„Dar pentru infracţiuni atât de groaznice nu există „termen de prescriere”” – subliniază ziarul britanic. Cât timp continuă sprijinul Rusiei pentru separatişti în Ucraina, fapt care împiedică instaurarea păcii într-o Ucraina unificată şi cât timp este imposibil să se investigheze pe deplin prăbuşirea avionului MH17, ţările occidentale ar trebui să nu slăbească ci din contra, să strângă chingile sancţiunilor împotriva Rusiei.
A face acest lucru e destul de uşor. Călcâiul lui Ahile al putinismului îl reprezintă gaşcă de prieteni vechi şi asociaţi apropiaţi ai preşedintelui Puţin, din care foarte mulţi s-au îmbogăţit în timpul domniei lui.

Anume împotriva lor sunt îndreptate sancţiunile curente ale Washingtonului, în timp ce sancţiunile europene includ oficiali militari şi guvernamentali de top care sunt direct legaţi de executarea politicii Kremlinului în Ucraina.Timcenko

Puţin trăieşte destul de modest şi nu a fost văzut prea des etalând bogăţia să, potrivit diverselor mărturii. Cu toate acestea, el este cu siguranţă foarte bine „pregătit pentru pensionare”, susţine Times: în 2007, CIA a evaluat averea preşedintelui rus la 40 miliarde $.

Între timp, printre cei împotriva cărora Statele Unite au impus sancţiuni este, de exemplu, Ghenadi Timchenko (foto), a cărui avere anul trecut a atins nivelul de 15,3 miliarde de dolari, mare parte graţie contractului de export cu cel mai mare concern de petrol rusesc.

În mod similar, un alt prieten de-al lui Puţin – Arkadi Rotenberg – a câştigat 7 miliarde de dolari din contracte de construcţie legate de Jocurile Olimpice de la Soci, aminteşte Times.

Europa şi Statele Unite sunt unanime în opinia că astfel de oameni sunt coloana vertebrală a regimului lui Puţin şi că ei vor continuă să-l sprijine pe actualul preşedinte după ce acesta va pleca în cele din urmă de la putere. A spune ceva împotriva lor – este riscant. Boris Nemţov a fost ucis la zece săptămâni după ce şi-a exprimat suspiciunile cu privire la îmbogăţirea lor rapidă după ce Puţin a venit la putere.

Aceşti „mai vechi şi bogaţi prieteni” ai lui Puţin trebuie să fie „aruncaţi afară din economia mondială”, pentru a restabili unitatea Ucrainei şi justiţie pentru victimele MH17, conchide Times.

sursa: paginaderusia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *