Timofti şi drumul către manualele de istorie

Deranjat de falşii analişti ai activităţii sale din cele puţin peste 100 de zile petrecute la Preşedinţie, şeful statului şi-a pierdut în premieră calmul olimpian pe care îl etala în spaţiul public, aruncând câteva fulgere înspre detractorii săi. Replica sa a fost un avertisment, aşa cum tot drept un semnal poate fi interpretată şi formula de „gunoaie” cu care li s-a adresat acestora. Semn că „moşneagul impotent”, cum îl caracterizează „junele” şi „virilul” Voronin, plus lacheii acestuia, are suficientă forţă pentru a croi nişte bastoane pe spinarea fără coloană a adversarilor săi.
Nu am înţeles cum personaje care ajung să ocupe demnităţi publice pot să dea cu piciorul şansei imense de a promova din liga inferioară a politicienilor de pluton în divizia de elită a Oamenilor Politici.

Pentru binele moldovenilor, sper ca Nicolae Timofti să nu îngroaşe rândurile mediocrilor care au populat elita politică de după independenţă şi să aleagă drumul, mult mai anevoios, către paginile manualelor de istorie. Pe lângă alte calităţi care îl recomandă ca un candidat ideal la recunoaşterea posterităţii, mai are una, nemaiîntâlnită la niciunul dintre foştii preşedinţi ai ţării: nu aparţine unui partid politic. Nu are, deci, în dotare plăcuţele de frână ale politicianismului, ale demagogiei sau populismului partinic. Din punct de vedere personal, ar fi un păcat pentru preşedinte să rateze ocazia dată. Din punctul de vedere al ţării, ar fi, dacă nu un dezastru, o imensă dezamăgire. Iar pentru a nu dezamăgi, „moşneagul” are nevoie de multe bastoane…