Politică

(TIMPUL 22 OCTOMBRIE 2014) Andrian Candu despre perspectivele de viitor ale Moldovei: UE ne-a demonstrat atitudine

Asta deși Rusia a lăsat să se înțeleagă de mai multe ori că își dorește o colaborare mai strânsă cu UE, în special în domenii economice și privind libera circulație a cetățenilor. Un lider conștient și cu principii sănătoase își dorește ca poporul său să se bucure de aceste privilegii. Noi beneficiem de aceste posibilități, acum trebuie doar să le valorificăm din plin”, a declarat ministrul Economiei, Andrian Candu, într-un interviu pentru Deutsche Welle.

“Uniunea Europeană ne oferă posibilitatea unică de a transforma Moldova din cea mai săracă țară a Europei într-una modernă, competitivă, unde statul de drept funcționează în toată regula”, a spus Candu.

Andrian Candu, care este totodată și vicepremier al Republicii Moldova, consideră că Uniunea Europeană ne-a demonstrat de mai multe ori că are o deschidere totală față de Republica Moldova. “Acest lucru l-am simțit și în luna aprilie, de când cetățenii Republicii Moldova pot circula fără vize în țările UE. Acest eveniment a provocat apariția unor oportunități foarte importante pentru dezvoltarea țării noastre”, a adăugat ministrul.

Totodată, acesta a recunoscut faptul că Moldova are o singură sursă de gaze naturale, cea din Federația Rusia, însă a menţionat că prioritate pentru Ministerul Economiei, dar și un scop important al Guvernului este de a găsi alternative. “Există diverse modalități moderne care oferă posibilitatea creării de surse alternative, cum ar fi proiectele de eficiență energetică și procurarea produsului de la alți furnizori”, a explicat Candu.

Ministrul a adus drept exemplu proiectul moldo-român, care reprezintă o viitoare sursă de gaze naturale pentru ţara noastră: gazoductul Iași – Ungheni. “Prima etapă – extinderea gazoductului de la Ungheni la Chișinău, prin conectarea cu nodul de distribuție națională de gaze de lângă capitala Moldovei – va fi realizată cu suportul Uniunii Europene”, a accentuat ministrul, adăugînd că acest subiect a fost pus în discuţii în urma unor întruniri cu mai mulţi oficiali germani şi Comisarul European pentru Energie, Gunther Oettinger.

citește mai departe aici

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *