Timpul şi presa de azi

Ca să treacă vremea mai uşor am început cu o publicaţie antiromânească şi am observat cum tovarăşul meu de călătorie se uita urât la mine. M-a întrebat parcă de unde sunt şi când a aflat că sunt din România mi-a reproşat că citeam „o mizerie”. S-a luminat la faţă doar când am scos la iveală „Timpul de dimineaţă” şi mi-a spus că aceasta este o publicaţie care merită citită, restul – în opinia lui – publicau doar neadevăruri. La ceas aniversar, după 13 ani de apariţie nu pot decât să doresc TIMPULUI de la Chişinău cât mai mulţi astfel de cititori fideli. Este o publicaţie care şi-a câştigat un loc în istoria presei româneşti, a ţinut steagul sus la bine şi la rău, iar pentru orice ziarist sau publicist de limbă română faptul că a colaborat cu TIMPUL de la Chişinău este cea mai bună recomandare pe care ar putea-o primi.

După mai bine de zece ani de când sunt ziarist, mă uit cu părere de rău cum dispar ziarele tipărite. Nu vreau să deplâng dispariţia „presei scrise”, de fapt, traversăm o revoluţie tehnologică extrem de dificilă pentru întreaga industrie. „Presa scrisă” nu are cum să moară. În primul rând viteza de transmitere a informaţiei prin scris este mult mai rapidă – un film de două ore trebuie urmărit două ore, însă rezumatul aceluiaşi film poate fi citit în mai puţin de cinci minute. În scris pot fi transmise calităţi ale informaţiei care sunt foarte greu sau imposibil de redat prin mijloace audio sau video. Un raţionament sau o demonstraţie expusă în scris pot fi reţinute mult mai uşor. Presa scrisă rămâne cât se poate de vie, suportul de hârtie dispare din ce în ce mai mult şi a început dominaţia ecranului purtător de litere. Ziariştii rămân aceiaşi – cine s-a descurcat în condiţiile tiparului se va descurca şi în noile condiţii ale Internetului.

Problema principală în aceste zile este reprezentată de public. Este din ce în ce mai greu pentru majoritatea oamenilor să facă faţă avalanşei de informaţii care se revarsă din multele ecrane care ne înconjoară oriunde ne-am afla. Perturbarea industriei presei scrise a generat probleme de finanţare şi o scădere din ce în ce mai accentuată a calităţii informaţiei furnizate. Echilibrul dintre producătorii şi consumatorii de informaţie publică a fost dat peste cap: oricine îşi poate deschide un blog şi poate să se transforme (teoretic cel puţin) din consumator în producător de informaţie. Tot ce mai contează în acest învălmăşag ce nu mai poate fi stăpânit este prestigiul furnizorului de informaţie. Iar prestigiul este o categorie foarte sensibilă: se câştigă foarte greu şi se pierde foarte repede. TIMPUL de la Chişinău este o publicaţie cu un bagaj imens de prestigiu câştigat pe merit.