Atunci când era mic, desena pe hârtie igienică, cel puțin așa îmi spunea mie, dar eu acum știu că nu e adevărat. Desena, de fapt, pe frânturi de ziare, căci nu era hârtie igienică, în Vatici, în 1955. Mai mult decât atât, în ziua în care s-a născut, azi, acum 60 de ani, nu ningea așa cum îi place lui să creadă, poate doar cu petale de cireș înflorit din curtea Mănăstirii Curchi, unde zice el că s-a născut.
Mai sunt și istoriile cu capra. Copilul din el obișnuia să îmbete periodic capra, cu găleți de vin uitate pe drum, astfel născând istoriile care urma să mi le povestească, parcă intuind că pentru asta o făcea. Capra, în general, i-a marcat viața, el fiind Berbec născut în anul Caprei care a crescut pe lapte de capră – capră la cub, zice mama.
Apropo de ea, sunt lucrurile pe care le voi afla de la ea, mai târziu. El nu a fost acceptat sau înțeles, astfel fiind nevoit să se descurce singur, la o vârstă la care eu încă nu obișnuiam să vin târziu acasă. Așa îmi justific momentele când el mă învață să ciordesc. Fiind student, la Odesa, în URSS, era departe de casă și singur, învăța, lucra și îi era foame, iar depozitul de conserve învecinat reprezenta o mare tentație.
Mereu mi-am dorit să trăiesc la mare, iar de vină este el, pentru că acolo își picta acuarele la 6 dimineața, după ce ieșea de la serviciu și înainte să meargă la ore. Deși au ars în atelier toate, sunt sigură că le am întipărite pe retină, sunt fine și calme.
El a cunoscut-o pe ea la un colț de stradă, în timpul cenaclurilor, și imediat a invitat-o la o cafea la atelier. Este important de menționat, că după 25 de ani de căsnicie, el nici până acum nu i-a făcut ei acea cafea. Ea făcuse balet și pian și l-a inspirat pe tot parcursul artistic.
Așa am apărut eu, iar el mă delecta cu Don Quijote și umbre de degete pe pereți. Tata nu știe să fie serios și a refuzat să mă modeleze, m-a lăsat să fiu. Cărțile de colorat pe care mi le improviza când eram mică nu aveau petele cu contur închis, astfel eu nu le puteam colora, mă enervam și îl mai rugam o dată, rezultatul fiind unul la fel de abstract.
Vasile Dohotaru astăzi împlinește în sfârșit majoratul, iar buletinul lui minte spunând că face 60 de ani. Să fim serioși, v-am mai spus, nu putem ști nimic sigur.
Dacă sunteți într-o plimbare prin centrul Chișinăului, nu ezitați să îi faceți o vizită în atelier, îl găsiți mereu pe str. Mitropolit Dosoftei 110/4, în spatele Operei, ascultând Vocea Basarabiei și lucrând de zor abstract și expresiv.
Domnule Vasile Dohotaru, La mulți ani!
de Constanța Dohotaru
