Social

Tinerii din Elveţia versus tinerii din R. Moldova

M-am plimbat recent pe străzile din centrul oraşului Chişinău, unde totul era interesant şi frumos pentru mine. Desigur, am observat autobuzele foarte vechi, partea veche a caselor din centrul istoric, dar şi străzile uneori murdare. Ştiu că mulţi chişinăuieni nu sunt mulţumiţi de acest lucru, însă în Elveţia tot există mizerie pe străzi. Ca şi Elveţia, R. Moldova este o ţară foarte mică, iar în loc de munţii elveţieni aici sunt dealurile pitoreşti. Cei mai mulţi dintre oamenii cu care am vorbit până acum sunt foarte interesaţi de natură şi noutăţile despre viaţa din alte ţări. De asemenea, apreciez foarte mult faptul că oamenii din RM nu şi-au pierdut vechile lor tradiţii. În Elveţia, doar o minoritate este interesată, de exemplu, de muzica populară tradiţională elveţiană, iar persoanele pe care le întâlnesc în stradă de multe ori sunt stresate şi capricioase.

Totuşi, cei mai mulţi dintre tinerii din Moldova pe care i-am cunoscut până acum mi-au spus că doresc să plece din ţară pentru a obţine un loc de muncă bun şi pentru a câştiga bani în străinătate. Îmi dau seama că mi-ar fi uşor să spun: „Dacă toţi oamenii deştepţi vor părăsi RM, situaţia de aici nu se va schimba. Staţi aici pentru a ajuta la construcţia ţării dumneavoastră”. Dar nu am voie să judec pe nimeni, pentru că în scurt timp, din păcate, voi reveni deja înapoi în Elveţia, cu cadouri de neuitat şi capul plin de amintiri…

Rivalitatea este grea

Tinerii din Elveţia încep, în mod normal, să lucreze de la vârsta de 15 ani, după nouă ani de şcoală finisaţi oficial. În funcţie de nivelul lor de educaţie, au posibilităţi să-şi găsească locuri diferite de muncă. Dar nu întotdeauna cei bine educaţi îşi pot găsi uşor o ucenicie adecvată în ramura dorită. În perioada de vară şi toamnă, atunci când se termină şcoala, există o concurenţă puternică între candidaţi pentru un loc de muncă. Dacă un tânăr trece cu brio examenul pentru liceu, după nouă ani de şcoală secundară, are şansa de a merge la universitate, iar după şase ani de studii să îşi sporească şansele de a obţine un loc de muncă bine plătit.
În cazul meu, am terminat studiile liceale în acest an, dar nu am vrut să încep imediat studiile la universitate. Am încercat mai întâi să câştig experienţă de muncă şi bani pentru călătorie şi… iată-mă în RM.

Timpul liber – un lux esenţial

În ceea ce priveşte petrecerea timpului liber de către tinerii din Elveţia, acesta diferă. Personal, în timpul verii îmi place foarte mult să stau afară. Zurichul este situat în apropiere de lacul Zurich şi distracţia mea preferată este întâlnirea cu prietenii, mersul la lac ca să înotăm, să vorbim şi să jucăm fotbal. Vara în Elveţia este încântătoare şi nu prea caldă. Temperatura medie din Zurich este de aproximativ 24 grade căldură în lunile de vară. Iernile mi le petrec mai mult acasă citind o carte interesantă sau cu prietenii în interiorul unei cafenele confortabile. Dar, deoarece Zurichul este un oraş foarte scump, nu-mi pot permite să merg des la un restaurant sau la un club de noapte. Potrivit ultimelor studii, Zurichul chiar este cel mai scump oraş din lume.
Nu ştiu exact cum îşi petrec timpul liber tinerii din Moldova, dar cred că cel mai important lucru este de a avea conversaţii minunate cu persoane captivante şi, de ce nu, să te distrezi!

Dorian Baumann

(Tânărul care în mai va împlini 20 de ani este interesat de politică, drept, economie şi drepturile omului şi este fascinat de Europa de Est. Dorian Baumann este unul dintre voluntarii găzduiţi de Projects Abroad Moldova care, timp de două luni, se află în redacţia ziarului TIMPUL, fiind, astfel, deopotrivă la prima sa experienţă ziaristică şi… „moldovenească”)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *