De aceea e foarte neplăcut că noi ne numim singuri credincioși, fără să știm dacă suntem credincioși în ochii lui Dumnezeu și ne clătinăm la orice neînțelegere. Nu vrem să acceptăm anumite lucruri ce ni se întâmplă, pe care noi le considerăm rele. Suferim când ne pierdem serviciul, suferim când un copil vine pe neașteptate sau când un copil nu vine pe – hai să spunem – așteptate.
Cartea lui Iov e destul de ciudată. Apare și un balaur acolo. Pare mai mult o parabolă sau un basm decât o poveste reală. Multe lucruri din povestea lui Iov nu sunt reale. Și totuși e una dintre cărțile Vechiului Testament. Pe de o parte pierderile directe suferite de Iov: sănătate, familie, avere, – pe de altă parte, prietenii care vin și îl acuză pe Iov de relele ce i se întâmplă. Ei cred că Iov are un păcat ascuns și nemărturisit care a dus la decăderea lui și la pierderea ajutorului acordat de Dumnezeu. Așa cum spune și o vorbă românească: a făcut el ceva, că degeaba nu îl bate Dumnezeu. Până aici merge credința noastră. Până la ceea ce – profan și greșit – numim: bătaia lui Dumnezeu. Dumnezeu nu bate cu bâta, spune un alt proverb, dar toate aceste gânduri sunt umane și reduse.
Cartea lui Iov, deși e mare, ar trebui să ne învețe un singur lucru: Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat. Să înțelegem că bătaia lui Dumnezeu e o închipuire a minților noastre. Și că, pe de altă parte, nu suntem centrul universului. Întrebăm: de ce să ni se întâmple asta tocmai nouă? Dar de ce nu, vă întreb eu?
De ce fac acum un copil sau de ce nu fac acum un copil? De parcă Dumnezeu e Moș Crăciun a cărui grijă ar trebui să fie mulțumirea noastră deplină. Spunem că suntem credincioși, dar uităm că această viață ne e dată pentru a ne apropia de Dumnezeu și pentru a dobândi veșnicia. Ne comportăm de parcă Dumnezeu există doar pentru satisfacerea capriciilor noastre din această viață. Și reiese, dacă privim cu sinceritate, că nu credem în Dumnezeu. Credem în viața asta trecătoare și în dorințele noastre.
Viața ar trebui să o trăim cu înțelegere. Să acceptăm toate greutățile ei și să spunem ca Iov. Să știm că nimic din ce avem nu este al nostru. Nici măcar pentru viața noastră nu hotărâm noi. Și până la urmă – dacă tot știm cât de ușor trece viața și se stinge omul – de ce să ne agățăm cu atâta disperare de ea? Iisus a spus foarte clar: „Cine ține la sufletul lui îl va pierde, iar cel ce-și pierde sufetul pentru Mine și-l va găsi." (Matei 10; 39).
Credința omului se lămurește la încercare, așa cum aurul se lămurește în foc. Orice om poate să spună că e cel mai puternic om din lume atâta vreme cât nu a fost supus unei probe. Tot așa și noi putem spune că suntem credincioși câtă vreme toate merg cum ne dorim noi.
Ne așteptăm ca prin credință să ne rezolvăm toate problemele, când de fapt ar trebui să acceptăm toate câte ne vin. Vedem credința ce pe o magie capabilă să ne vindece brusc, să ne scoată din necaz, să ne pună pâinea pe masă. Credința ne poate scăpa de aceste probleme, dar nu prin înlăturarea lor, nu prin magicul: talita kumi („scoală-te" – Marcu 5; 41), ci prin deschiderea ochilor noștri, prin puterea ei de a ne aminti că toate cele lumești sunt deșertăciune, de a ne aduce sub acel cuvânt evanghelic care spune: cine are ochi de văzut să vadă.
Așa că nu greșim să credem că omul credincios scapă de greutatea vieții. Însă nu pentru că ar deveni sănătos, fericit și bogat, ci pentru că lucrurile astea nu îl mai interesează. El trăiește cu credință în Dumnezeu și ia în seamă boala, lipsurile sau alte probleme ale acestei vieți. El privește spre Dumnezeu.
Dintre toate greutățile din această viață, cea mai dureroasă pentru toți e moartea. Și regret acum că la înmormântări nu se mai cântă „Hristos a înviat" ca în vechime (cu excepția perioadei de după Paști). Ar fi bine să revenim la acest obicei și să ne amintim că moartea e doar o trecere, că atâta vreme cât credem cu adevărat în Hristos, trebuie să credem cu aceeași putere în învierea tuturor, așa cum spunem în finalul Simbolului de credință: „aștept învierea morților și viața veacului ce va să vină".
