De regulă, în această perioadă presa face cele mai neașteptate topuri, clasamente, bilanțuri.
…Astfel, în ajun de Crăciun aflăm cine a fost politicianul anului, cel mai bun sportiv, cea mai sexy femeie… (Apropo, nu înțeleg de ce, de exemplu, nu se stabilește cea mai inteligentă femeie a anului?) Se consideră firesc să încheiem anul pe o notă optimistă, contabilizând ceea ce ni se pare că a fost mai important, mai relevant, mai performant în anul ce se duce.
Mi se pare, totuși, că la finele anului trebuie să mai facem un clasament, un top al rateurilor, greșelilor și crimelor comise pe parcursul anului. E nevoie să facem acest lucru pentru a nu uita că viața e scurtă și ne este dată de Dumnezeu ca s-o trăim cu demnitate, s-o trăim aici și acum, dar nu în viitorul luminos promis de politicieni. Noi avem dreptul să fim fericiți azi, să ne bucurăm de o justiție dreaptă azi, să fim tratați omenește de către stat azi, să avem ce mânca azi, dar nu în viitorul luminos…
În ultima lună, lumea a fost cuprinsă de febra… apocalipsei. Ei bine, sfârșitul lumii se produce în fiecare zi. Moartea unui om e sfârșitul unei lumi. Câți morți, atâtea sfârșituri de lume. Cu riscul că voi alimenta sensibilitățile unora care deplâng dezumanizarea presei – ca să vezi, pe motiv că ea, presa, chipurile, ar scormoni prea insistent în mizerii! –, consider util să facem la sfârșit de an și topul celor morți fără vină și vreme. Mă refer la viețile spulberate pe căile ferate, din cauza lipsei barierelor, la morții culeși de pe zebre din cauză că șoferii nu au cedat trecerea. Mă refer la cei morți prin spitale din cauza iresponsabilității medicilor, la cei care au avut parte de „moarte bună” acasă, din cauză că satul e departe de centrul raional și urgența nu vine (la timp)… De ce să nu facem un top al celor mai stupide decese și al celor mai stupizi șoferi, polițiști, medici, funcționari, procurori, judecători ș.a.m.d.?
De ce credeți că ar fi inutil, sau chiar contraindicat, un top al nesimțirii omenești? În fiecare zi, de zeci de ori, diferite posturi de radio și TV repetă anunțuri despre aceea că viața unui copil ar putea fi salvată, dacă se va putea aduna suma necesară de bani pentru efectuarea unei operații în Israel sau Germania. După acest anunț, la aceleași posturi TV, urmează reportaje mondene despre nunta glamuroasă (de zici de mii de euro!) a unei perechi fericite, părinții acestora fiind deputați sau miniștri… Marea nesimțire a atacat nu numai sfera politicului, virusul ei a pătruns în spitale, școli, biserici, acolo unde ne-am aștepta să fie mai multă cumsecădenie, cultură, milostenie, compasiune.
Alcătuirea unui top al Nesimțirii Naționale în care am include cele mai scandaloase cazuri de iresponsabilitate, indiferență, cruzime, egoism, răutate, pizmă ș.a.m.d. ne-ar ajuta să ne vedem adevăratele chipuri în oglindă. Nu generalizez și nu exagerez. Firește, există și oameni buni – și medici sensibili, și funcționari cu obraz, și deputați onești, dar există și prea mult rău, iar Răul, precum se știe, are capacitatea de a se înmulți cu o viteză mai mare decât Binele. Un top anual al nesimțirii ne-ar ajuta, poate, să nu uităm că mai există o lume, una paralelă, pe care noi nu vrem s-o vedem, dar care, totuși, există, o lume în care se moare stupid în fiecare zi, o lume plină de durere, lacrimi, foame, umilință și disperare – toate acestea fiind provocate de Marea Noastră Nesimțire Națională.
