Opinii și Editoriale

Totul e beton! Democratii i-au adus ultima data pe comunisti la putere

Saptamana trecuta, luni seara priveam simultan la televizor, la doua canale diferite, filmul istoric „Vlad ?epes” si „In profunzime”. In cap imi apareau diverse ganduri pacatoase referitoare la Vlad ?epes, la Vlad cel Vechi, la Vlad cel Nou, la Radu cel Frumos, la Mark cel Mic si la Marian cel Mare. Ma gandeam la Poarta Otomana si la portile Kremlinului. Cum se umpleau si se umplu de putere cei care treceau si trec pe SUB aceste porti. Am evoluat in timp, desigur, si s-au schimbat niste lucruri… Sultanul dadea papucul la pupat, iar la Moscova – se pupa mana.

Recent, doi dintre voievozii nostri au fost chiar la Patriarhul Kirill sa-i pupe mana! Stranie (parca) coincidenta – aceiasi doi, in timp diferit, „sar” impotriva NATO si a scutului american. Voronin se temea sa nu ajunga tancurile NATO la Tambov si lupta cu inversunare sa nu fie Romania acceptata in NATO. Lupu este impotriva instalarii scutului antiracheta al SUA in Romania – nu cumva sa ajunga rachetele americane la Vorkuta… ca vorba ceea, sunt cetateni de-ai nostri si pe acolo (dusi cu sila ceva mai devreme) si un politician „modern” ca Lupu trebuie sa-i apere… Asa ca (vrea Lupu) sa cerem Bucurestiului explicatii – noi… ca suntem mai pitici, iar rusii vor cere explicatii de la americani! Iata asa, impreuna, vom rezolva problemele geostrategice din regiune (in interesul Rusiei), ca restul grijilor de acasa le-am rezolvat deja! Coincidentele intre Lupu si Voronin in problematica lingvistica, geostrategica globala nu este intamplatoare. Cu discursul sau steril, Lupu „intra” in partidul (electoratul) lui Voronin pentru a mai „papa” niste voturi.

Lucru bun parca dar, asa cum gesticula, vorbind frumos, cu fruntea aburinda „in profunzime”, se mai vedea pe fata si cinismul antropologilor lui Voronin. Tot mai des se vede fata adevarata a lupului si noi, ca bunicuta din poveste, trebuie sa-l intrebam: Da’ de ce ai asa urechi mari? Da’ de ce ai asa gura mare? Da’ de ce ai asa BLANa ROSIE?… Nu cumva ai venit sa ne papi? Daca liderii Aliantei ar fi fost mai putin ocupati de problematica globala geostrategica, si-ar fi concentrat atentia mai mult spre GLOBUL MOLDOVEI, am fi vazut si noi alte rezultate in progresul reformelor, pentru care am votat. I-am fi vazut, poate, pe antropologii lui Voronin dezgropand mamutii din „lacul comsomolist” – acum Lacul „Valea Morilor”, „sorbit” de Voronin impreuna cu aceiasi antropologi care au sorbit, ca Satila din poveste, bugetul republicii opt ani in sir. Nu, insa… ei si azi sunt vedete.

Fac declaratii care le sporeste electoratul, se pregatesc de alegeri. Marian Ilici catre zona problemelor vechi nu intoarce capul (stiti, lupul mai greu o face) pentru ca in ultimii patru ani el a condus „masina de vot” a PCRM. Are dreptate maestrul Tanase, ca noii lideri au devenit cam suparaciosi, ingamfati si tafnosi, cum se spune in popor. Poate ceva nu intelegem noi. Poate ei, fiind nehotarati ce proiect politic sa adopte, „lucreaza” pentru intoarcerea comunistilor inapoi la guvernare, ca tot democratii i-au adus si ultima data. Ma rog!… atunci, sa fie sanatosi, spor la munca! Si sughit bun lui Ghimpu, ca doar la el TOTUL E BETON!…
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *