Rog cititorul să aibă răbdare să citească acest text care e cam lung în raport cu viteza cu care ne trăim viața. Voi încerca să explic câteva lucruri despre care noi nu vorbim, dar care există realmente și voi face această explicație de pe poziția unui om care de aproape trei decenii sunt (și am fost) martorul sau (și) participantul la actul politic moldovenesc. Scriu aceste rânduri cu sentimentul de durere, dar și de răspundere, pe care o am în calitate de semnatar al Declarației de Independență a R. Moldova din 27 august 1991 și de votant al Declarației de Suveranitate a R. Moldova din 23 iunie 1990. Drept ultim imbold pentru scrierea acestor rânduri a servit reacția spațiului public moldovenesc la anexarea Crimeii de către Rusia.
Când zic spațiul public am în vedere spațiul în care se manifestă opinia politică oficială și opinia publică „neoficială” din RM – ziare, televiziuni, presa electronică, rețelele de socializare, dar în cele ce urmează mă voi referi, cu preponderență, doar la reacția presei, în special a televiziunii. Urmăresc, în măsura posibilităților, tot ce se scrie și toate dezbaterile din acest spațiu și singura concluzie pe care o pot trage e că noi, moldovenii, am RENUNȚAT la spiritul și litera Declarației de Independență a RM.
Există opinia că RM nu se poate mișca înainte din motivul că trăiește drama sfâșierii”, că e împărțită în două „tabere” aflate într-un „război” interminabil. E o opinie corectă doar dacă o explicăm corect. Da, în majoritatea problemelor discutate în spațiul public moldovenesc (identitatea etnico-lingvistică a moldovenilor, fenomenul Transnistria și armata rusă din Transnistria, neutralitatea RM, poziția față de CSI, NATO, UE, România, Rusia, Biserica, vectorul politic extern al R. Moldova ș.a.) – există două puncte de vedere opuse, două tabere (deja fără ghilimele) care nu mai par a fi capabile de dialog. Nu asta e tragedie. E o situație normală pentru o țară democrată să se discute în contradictoriu. Tragedia e aceea că această stare de normalitate la noi a devenit anormală și periculoasă, deoarece noi, moldovenii, am acceptat să discutăm PE PICIOR DE EGALITATE problemele nominalizate mai sus, omițând din discuții esențialul: CUM și DE CE a apărut pe harta Europei această țară cu nume de rezonanță medievală – Republica Moldova. Știu care va fi reacția la această teză a politicienilor, analiștilor și ziariștilor „realiști” și „pragmatici” și nu mă miră deloc.
Rog cititorul să nu se supere dacă-i amintesc că R. Moldova a apărut în urma despărțirii fostei RSSM de URSS și că și-a declarat pe 23 iunie 1990 Suveranitatea, iar pe 27 august 1991 – Independența.
Vă rog să rețineți: Independența față de URSS. Haideți, așadar, să ne amintim cine s-a OPUS atunci aspirațiilor firești ale moldovenilor fixate în respectiva Declarație? Vă amintesc: exact acei cu care azi noi discutăm PE PICOR DE EGALITATE și cărora le oferim spațiul public ca să promoveze politica revenirii RM în spațiul geopolitic de care s-a desprins în 1991.
De ani lungi de zile (de la 27 august 1991!) spațiul public moldovenesc este dominat de politicieni, analiști politici, ziariști care sunt ostili spiritului Declarației de Independență sau acceptă acest spirit de ochii lumii. Toate politicile statale sunt impregnate de acest spirit. Ce țară care ține cu adevărat la independența sa își permite așa ceva? E o întrebare la care trebuie să medităm foarte serios dacă vrem să înțelegem ce se întâmplă cu noi.
De ani lungi de zile spațiul public moldovenesc e dominat de televiziunile rusești care, în permanență, din clipa declarării Independenței, au lucrat deschis împotriva valorilor proclamate în Declarația de Independență a RM. Astfel, de ani lungi de zile propaganda rusească, asistată masiv (pasiv sau activ) de elitele politice și intelectuale moldovenești, a dus un război neîntrerupt împotriva principiilor fundamentale proclamate în Declarația de Independență! Sub cele mai diferite pretexte onorabile, care sună frumos – independență și statalitate! – de fapt s-a lucrat împotriva constituirii RM ca stat democratic care se dezvoltă în albia principiilor actului său de naștere – Declarația de Independență. De ani lungi de zile în spațiul public moldovenesc au fost demonizate și satanizate românismul și unionismul, fenomene declarate dușmani de moarte ai statalității RM. (Zilele acestea un ostaș activ al frontului antiromânesc promitea că la toamnă, după alegeri, când „armata” sa va veni la putere în RM „campaniile unioniste şi de românizare” a RM …„se vor curma”. Fiți atenți la semantica verbului „a curma”! Deci, brusc, va fi pusă la zid acea parte a populației RM care nu vrea să se întoarcă la sânul maicii Rusii și crede în idealurile proclamate în Declarația de Independență a Moldovei!
…Și asta moldovenilor, prostiți și sărăciți, li se spune în fiecare zi, de multe ori pe zi, de ani lungi de zile, sub pretextul nobil al …apărării independenței și statalității RM!
Avem de a face, repet, cu un război, sponsorizat (moral, ideologic și financiar) de Rusia, împotriva Declarațiilor de suveranitate și independență ale RM în scopul revenirii ei în spațiul (geo)politic rusesc și RESTAURAȚIA fostului imperiu (rus) sovietic. (Biserica rusă, din care face parte și Mitropolia oficială a RM, include cu insistență republica noastră în ceea ce ea numește „lumea rusă”, un concept prin excelență șovin și imperial). Un rol covârșitor în acest proces al are limba rusă. În acest sens s-a mers atât de departe încât azi puțină lume se mai miră că televiziunile moldovenești, inclusiv cea publică, au emisiuni de dezbateri politice în limba rusă! La câtă limbă rusă se varsă peste capetele moldovenilor din canalele rusești, mai adăugăm și noi. (Nu mă voi mira deloc dacă și această teză va fi declarată xenofobă, naționalistă sau chiar fascistă).
Rog cititorul să nu se supere, dar mai repet, generalizând: după anexarea Crimeii de către Rusia, spațiul public moldovenesc e dominat de oamenii Moscovei, care luptă împotriva valorilor proclamate în Declarația de Independență a acestei țări. Lumea care mai gândește a amuțit și se preface că nu observă o realitate pe cât de jenantă – dacă mai avem obraz politic în fața lumii -, pe atât și de catastrofală pentru viitorul acestei țări: nu numai fosta guvernare comunistă, ci și actuala guvernare, autodeclarată anticomunistă și proeuropeană, practic au renunțat la Declarația de Independență a RM și promovează o politică internă și externă care este în contradicție totală cu principiile cuprinse în Declarație. (Comuniștii au renunțat deschis la Declarația de Independență, redenumind sărbătoarea națională a Independenței în Ziua Republicii. Actuala guvernare nu o poate face încă deschis, ci …„indirect”. De fapt, noi toți, cu foarte puține excepții, am abdicat de la esența Declarației de Independență a R. Moldova și am obosit să mai dorim azi ceea ce doream aprig în 1991).
Pentru această abdicare de la spiritul Declarației de Independență vom plăti mai scump decât am plătit până acum: dacă ni s-a părut că Transnistria a fost un preț mic, rușii ne vor mai înainta și alte NOTE DE PLATĂ prin care, de facto, acest stat va deveni o nouă Crimee a Rusiei lui Putin . E timpul să deschidem ochii și să vedem ce se întâmplă azi în acest stat care a fost adus în stare de agonie de către așa-zisele elite politice moldovenești formate din politicieni mărunți, inculți, corupți, setoși de parvenire, infectați mortal de virușii „centrismului politic”, „pragmatismului”, „moldovenismului european” și ai luptei cu „românismul și unionismul”. Ajunși în pragul unor perspective geopolitice foarte incerte, moldovenii trebuie să spună dacă mai RESPECTĂ sau nu Declarația de Independență, adoptată pe 27 august 1991.
Știu, Declarația de independență a unei țări nu se scoate la referendum, dar mă întreb, ce ar răspunde moldovenii dacă ar fi întrebați la un referendum dacă sunt PENTRU sau CONTRA Declarației de Independență din 27 august 1991? Nu mă mir cum se va vota ținând cont de calitatea spațiului public „național”…
Haideți să ne amintim ce proclamă această Declarație.
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA, constituit în urma unor alegeri libere şi democratice;
AVÎND ÎN VEDERE trecutul milenar al poporului nostru şi statalitatea sa neîntreruptă în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale;
CONSIDERÎND actele de dezmembrare a teritoriului naţional de la 1775 și 1812 ca fiind în contradicţie cu dreptul istoric şi de neam şi cu statutul juridic al Ţării Moldovei, acte infirmate de întreaga evoluţie a istoriei şi de voinţa liber exprimată a populaţiei Basarabiei şi Bucovinei;
SUBLINIIND dăinuirea în timp a moldovenilor în Transnistria – parte componentă a teritoriului istoric şi etnic al poporului nostru;
LUÂND ACT de faptul că parlamentele multor state în declaraţiile lor consideră înţelegerea încheiată la 23 august 1939, între Guvernul URSS şi Guvernul Germaniei, ca nulă ab initio şi cer lichidarea consecinţelor politico-juridice ale acesteia, fapt relevat şi de Conferinţa internaţională „Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele sale pentru Basarabia" prin Declaraţia de la Chişinău, adoptată la 28 iunie 1991;
SUBLINIIND că fără consultarea populaţiei din Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, ocupate prin forţă la 28 iunie 1940, precum şi a celei din RASS Moldovenească (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al URSS, încălcând chiar prerogativele sale constituţionale, a adoptat la 2 august 1940 „Legea URSS cu privire la formarea RSS Moldoveneşti unionale", iar Prezidiul său a emis la 4 noiembrie 1940 „Decretul cu privire la stabilirea graniţei între RSS Ucraineană şi RSS Moldovenească", acte normative prin care s-a încercat, în absenţa oricărui temei juridic real, justificarea dezmembrării acestor teritorii şi apartenenţa noii republici la URSS;
REAMINTIND că în ultimii ani, mişcarea democratică de eliberare naţională a populaţiei din Republica Moldova şi-a reafirmat aspiraţiile de libertate, independenţă şi unitate naţională, exprimate prin documentele finale ale Marilor Adunări Naţionale de la Chişinău din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 şi 27 august 1991, prin legile şi hotărârile Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române ca limbă de stat şi reintroducerea alfabetului latin, din 31 august 1989, drapelul de stat, din 27 aprilie 1990, stema de stat, din 3 noiembrie 1990, şi schimbarea denumirii oficiale a statului, din 23 mai 1991;
PORNIND de la Declaraţia suveranității Republicii Moldova, adoptată de parlament la 23 iunie 1990, şi de la faptul că populaţia R. Moldova, exercitând dreptul său suveran, nu a participat la 17 martie 1991, în ciuda presiunilor exercitate de organele de stat ale URSS, la referendumul asupra menţinerii URSS.
TINÂND SEAMA de procesele ireversibile ce au loc în Europa şi în lume de democratizare, de afirmare a libertăţii, independenţei şi unităţii naţionale, de edificare a statelor de drept şi de trecere la economia de piaţă;
REAFIRMÂND egalitatea în drepturi a popoarelor şi dreptul acestora la autodeterminare, conform Cartei ONU, Actului final de la Helsinki şi normelor de drept internaţional;
APRECIIND, din aceste considerente, că a sosit ceasul cel mare al săvârşirii unui act de justiţie, în concordanţă cu istoria poporului nostru, cu normele de morală şi de drept internaţional,
PROCLAMĂ solemn, în virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare, în numele întregii populaţii a R. Moldova şi în faţa întregii lumi:
REPUBLICA MOLDOVA ESTE UN STAT SUVERAN, INDEPENDENT ŞI DEMOCRATIC, LIBER SĂ-ŞI HOTĂRASCĂ PREZENTUL ŞI VIITORUL, FĂRĂ NICI UN AMESTEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE ŞI NĂZUINŢELE SFINTE ALE POPORULUI ÎN SPAŢIUL ISTORIC ŞI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAŢIONALE.
Închei, cu o întrebare tristă, la care nu cer răspuns: care alt spațiu este mai atacat, batjocorit și terfelit în spațiul public al RM decât, citez, „spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”?!
