Transnistria, o pată neagră pe harta europeană a drepturilor omului
Consacrată în plan internațional ca o zonă unde drepturile civile sunt un moft, regiunea secesionistă nu ratează nicio ocazie de a-și consolida poziția de lider european al disprețului față de normele lumii civilizate. Două noi cazuri atrag atenția forurilor internaționale, generând o declarație comună a două dintre cele mai prestigioase organizații: Civili Right Defenders și Front Line Defenders.
Este vorba despre cazurile lui Stepan Popovski și Vladimir Maimust, care sunt ținta hărțuirilor și amenințărilor administrației nerecunoscute, care este somată pe această cale să facă tot ce e posibil pentru protejarea acestor două persoane și scutirea lor de amenințări și campanii de defăimări publice, iar autorii persecuțiilor să fie investigați și condamnați. Potrivit documentului, Popovski, un avocat transnistrean, activist în domeniul drepturilor omului, a ținut, pe 9 ianuarie 2013, o întâlnire în cadrul căreia acorda asistență și consiliere juridică locuitorilor unui sat din regiune. Discuțiile au fost întrerupte de către ofițeri de miliție care l-au acuzat de încălcarea… unei proprietăți private, faptă neincriminată, de altfel, de Codul penal al pseudostatului. O săptămână mai târziu, „infractorul” a fost informat că este subiectul unui dosar penal. De atunci, avocatul este permanent hărțuit în activitatea sa de autorități, care au regizat o campanie media împotriva sa, acuzându-l că este „un spion străin care câștigă milioane de dolari din tranzacții imobiliare”.
Celălalt caz e tot al unui avocat specializat în drepturile omului, care a apărat o persoană arestată de autoritățile transnistrene pe 23 iunie anul trecut și care a fost ucisă în penitenciar, prin sufocare, la data de 21 noiembrie 2012. Greșeala avocatului a fost că a scris un memoriu adresat pretinsului lider al nerecunoscutelor autorități, Evgheni Șevciuk, în care acuza abuzurile care au dus la moartea clientului său. Ulterior acestui moment, Maimust a fost amenințat de agenții KGB că va fi pus pe lista oamenilor a căror activitate în republica fantomă va fi discreditată și că va fi acuzat penal. Pe 11 ianuarie 2013, el a fost bătut de patru indivizi îmbrăcați în uniforme de miliție. Aceștia au încercat, fără succes, să îi strecoare un pachețel în buzunar. Ulterior, agresorii au declarat că avocatul era în stare de ebrietate, lucru infirmat de medicii care i-au făcut analizele imediat după incident și care spun că omul nu avea urmă de alcool în organism. La câteva zile, Maimust a devenit urmărit într-un dosar de „conspirație”, în care, dacă este găsit vinovat de instanțele regimului separatist, poate fi condamnat până la 12 ani de închisoare.
Cele două organizații consideră că amenințările și cazurile fabricate împotriva celor doi sunt strâns legate de activitatea activiștilor în domeniul apărării drepturilor omului și cer autorităților să le asigure securitatea tuturor celor care activează în acest domeniu, fără a-i amenința și fără restricții, inclusiv hărțuirea judiciară.