Trei culori. Şi-o singură iubire. Românească? Moldovenească? Sau rusească?
Cu semnul strigării la urmă. Semn care exprimă, probabil, admiraţia autoarei ştirii faţă de curajosul premier care a descoperit un mare adevăr, pe care nimeni nici nu-l intuia, şi anume: instituţiile statului nu respectă legea! Curiozitatea mă mână dincolo de titlu, să aflu care anume instituţii ale statului şi care anume legi nu le respectă? Răspunsul e pe măsura aşteptărilor: aflăm că miercuri, la şedinţa de guvern premierul Vladimir Filat a constatat că Legea care nu se respectă e cea cu privire la drapelul de stat, iar instituţiile care nu o respectă sunt Direcţia municipală Chişinău a Serviciului de Informaţii şi Securitate, Comisariatul General de Poliţie din capitală, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Ministerul Mediului etc. Potrivit lui Filat, pe sediile acestor instituţii nu sunt arborate drapelele de stat. Urât lucru, bineînţeles. Cum a aflat premierul aceasta? A trebuit să treacă printr-un adevărat supliciu: a făcut o plimbare pe jos şi s-a convins personal că numitele instituţii nu respectă prevederile Legii.
Păcat că dl premier nu are timp să facă plimbări pe jos ca să se convingă personal că nu numai această lege nu se respectă. Vom reveni la acest aspect, dar să mai rămânem deocamdată în zona… drapelului de stat. Este bine cunoscut faptul că mai multe unităţi administrative raionale, sfidând Legea, arborează, alături de Tricolor, încă un steag, mai… moldovenesc. Deocamdată, alături de Tricolor. Mâine, e de aşteptat, să fie arborat în locul Tricolorului de stat.
Sunt suficiente şi alte exemple de sfidare a legilor statului despre care premierul poate afla fără să facă o plimbare pe jos… până la Bălţi, de pildă, sau până la Comrat ca să afle ce fel de istorie vor găgăuzii ca să studieze moldovenii. Dacă premierul este informat despre circuitul ideilor antistatale pe piaţa informaţională, nu poate să nu ştie, de exemplu, că tot mai insistent, deocamdată la „nivel teoretic”, se admite posibilitatea sfâşierii R. Moldova în mai multe „unităţi federative” cum ar fi Autonomia Bulgară la sud, Autonomia Romilor la Soroca, Autonomia ruso-ucraineană la Bălţi… În mod normal, aceste zvonuri ar trebui să fie auzite de către liderii acestui stat şi să fie redirecţionate acelor instituţii ale statului care au misiunea (şi care sunt plătite) să-i asigure securitatea.
Salut ideea unui Tricolor Uriaş în Piaţa Marii Adunări Naţionale, dar să fim atenţi să nu rămânem numai cu acesta… Vorba e că unii analişti… NIT-uiţi la cap deja sugerează că R. Moldova e ruptă în două – jumătate e condusă de Alianţă, jumătate de Congresul civic al lui Voronin… E o glumă răutăcioasă, care se poate dovedi a fi nu chiar o simplă glumă. Când e vorba de securitatea statului, nu mai e loc pentru glume. Încă tătucul Lenin scria că o revoluţie valorează ceva dacă se poate apăra. Tot aşa e şi cu statul. Ceea ce se întâmplă în ultimele luni trebuie să ne îngrijoreze la modul serios: asistăm la atacuri bine orchestrate împotriva Statului, a instituţiilor sale, a principiilor în a căror bază a fost proclamat acest stat. Când un Rogozin e primit la Chişinău cu pâine şi sare, când un Formuzal nu e invitat la Guvern să fie întrebat în ce ţară trăieşte, când consilierii de la Bălţi se declară ieşiţi de sub jurisdicţia Chişinăului şi substituie Ministerul Educaţiei ş.a.m.d., avem de-a face cu acţiuni concrete de subminare a statului, nu cu versuri şi cântece despre Unire.
Să se ia aminte: versurile şi cântecele despre Unire şi marşurile unioniştilor doar au consolidat acest stat.
Deocamdată, atât. Să ne iubim Neamul, dacă nu dorim să-i supărăm pe străbunii de sub ierburile Patriei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!