Trei lecții ale referendumului scoțian care trebuie însușite și la Chișinău
Și, totuși, ceva mai urmează a fi spus.
Alex Salmond este liderul separatiștilor scoțieni, unul dintre principalii animatori și susţinătorii ai campaniei în favoarea independenţei Scoţiei. După anunțarea rezultatelor referendumului (55,42 la sută dintre alegători au votat împotriva independenţei, iar 44,58 la sută în favoarea acesteia) Alex Salmond și-a recunoscut înfrângerea și a anunțat că demisionează din funcţia de premier al regiunii britanice.
Aceasta e prima lecție: un politician trebuie să-și asume eșecurile și să acționeze conform normelor onoarei.
După referendum premierul britanic David Cameron a declarat că „problema independenței Scoției este de acum rezolvată pentru „o generație".
Aceasta e a doua lecție: respectul față de cei care au pierdut la referendum. Problema independenței Scoției nu a fost scoasă de pe ordinea de zi, lăsând șanse următoarei generații de scoțieni „separatiști” .
A treia lecție se referă la problema identității naționale. Scoțienii se află în componența imperiului britanic de peste 300 de ani (1707) și nu s-au transformat în altă „nație independentă”, cum, chipurile, s-ar fi întâmplat cu românii moldoveni din actuala RM (s-au aflat în componența Imperiului rus-sovietic 200 de ani) care s-au transformat în „națiune aparte” cu „limbă aparte”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!